RED Union Fenosa a luat premiul „Mercuriul de Aur”

RED Union Fenosa a obţinut premiul „Mercuriul de Aur” la categoria „Servicii în domeniul energeticii”, nominaţia „Rebranding”, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al companiei. La cea de-a IX-a ediţie a concursului „Marca comercială a anului”, iniţiat de Camera de Comerţ şi Industrie în colaborare cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, au fost prezentate circa 90 de proiecte. Red Union Fenosa a aplicat la categoria „Servicii în domeniul energeticii – comercializarea produselor din petrol şi gaze, distribuirea energiei electrice şi termice”, nominaţia „Rebranding”. Premiul nominalizării „Rebranding” a fost înmânat preşedintelui Red Union Fenosa, Silvia Radu. Administraţia Red Union Fenosa califică acest premiu drept o apreciere a activităţii sale eficiente în beneficiul economiei naţionale şi a cetăţenilor ţării în contextul lansării reuşite a noii mărci comerciale pe piaţa autohtonă. Red Union Fenosa reprezintă în Moldova marca Gaz Natural Fenosa, care aparţine unei companii energetice integrate din Spania. Aceasta are peste 20 milioane de clienţi, dispune de 18 000 MW putere instalată de generare a energiei electrice, cu circa 30 miliarde m3 gaze livrate şi cu o cifră de afaceri de circa 20 miliarde de euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.