Rectificări la buget în lectură finală

Parlamentul a votat, joi, în două lecturi modificările la bugetul de stat pentru anul curent. În conformitate cu acestea, veniturile vor fi reduse cu 334 de milioane de lei (1,5%), iar cheltuielile cu 425 de milioane de lei (1,9%) faţă de cele prevăzute iniţial. Rectificările nu au fost susţinute de către fracţiunea comunistă şi grupul Dodon, transmite Info-Prim Neo. Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, a menţionat că veniturile care vor fi acumulate pentru întreaga perioadă a acestui an vor fi mai mici cu circa 900 de milioane de lei decât cele preconizate. În parte, cu 400 de milioane de lei vor fi mai mici încasările din TVA la import, cu 95 de milioane de lei – din accizele aplicate la băuturile alcoolice tari şi bere. Alte 260 de milioane de lei nu vor veni de la donatorii externi. Ministerul Finanţelor prevede să recupereze o parte din veniturile ratate prin emiterea a două licenţe pentru telefonie mobilă 4G, prin acceptarea importului autoturismelor mai vechi de şapte ani şi prin majorarea costului licenţei pentru jocurile de noroc cu 60% şi cu 30% pentru alte tipuri de licenţe. Aceste măsuri vor aduce în buget circa 400 de milioane de lei. Reducerile de cheltuieli se prevăd din micşorarea cheltuielilor de personal cu 110 de milioane de lei, inclusiv amânarea majorărilor de salarii pentru demnitari. Noii parametri ai bugetului de stat pentru 2012, propuşi de Guvern sunt următorii: venituri – 21 330082 ,5 mii lei; cheltuieli – 21039082,5 mii lei; deficit – 906 de milioane de lei (cu 91de milioane de lei mai puţin decât anterior).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.