Record personal pentru Maxim Dubarenco

Tenismanul moldovean Maxim Dubarenco, în vârstă de 20 de ani, a urcat 55 de poziţii în clasamentul ATP şi se situează acum pe treapta 376, transmite IPN. Acest salt impresionant se datorează evoluţiei reuşite la primul său turneu din circuitul Challenger, care a avut loc săptămâna trecut în oraşul Tampere, Finlanda.

Dubarenco a reuşit să depăşească mai întâi faza calificărilor, ca apoi să ajungă în sferturile de finală, unde a fost învins însă de francezul Maxime Teixeira. Parcursul la acest turneu i-a adus lui Dubarenco 18 puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 1245 de euro.

Şi Roman Borvanov, fost jucător al echipei naţionale, s-a ridicat cu 37 de poziţii în ierarhia ATP, până pe 499, după ce a concurat la întrecerile din Canada şi Columbia din luna iulie.

Liderul tenisului moldovenesc, Radu Albot, ocupă locul 197 în clasament. Situaţia se poate îmbunătăţi în cazul participării cu succes la turneul Challenger din Liberec, Cehia. Albot îl va întâlni în primul tur al competiţiei pe germanul Tim Puetz.

Moldova mai este reprezentată în clasamentul ATP de Andrei Ciumac (587) şi Roman Tudoreanu (1607).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.