Recomandări pentru o mai bună implementare a Acordului cu UE în sectorul justiţiei

Reprezentanţi ai societăţii civile din domeniile justiţie şi anticorupţie au venit cu mai multe aprecieri, dar şi recomandări privind implementarea eficientă a prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în cadrul unui forum civic. Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO), Sergiu Ostaf, a spus că în prezent există un grad foarte jos de încredere în justiţie atât la nivelul instanţelor de judecată, cât şi al instituţiilor de investigaţie şi Procuratură, ceea ce, în opinia reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale din domeniu, situaţia respectivă este alarmantă, transmite IPN.

Sergiu Ostaf a precizat că efectul pozitiv de transformare a sistemului justiţiei ca urmare a aplicării Acordului de Asociere este foarte lent. O serie de schimbări instituţionale s-au produs în 2016, însă acestea nu au încă rezultate tangibile pentru cetăţeni. Impactul pozitiv al transformărilor va trebui să fie cuantificat de autorităţi în viitorul apropiat. În acest context, Sergiu Ostaf a venit cu un set de recomandări din partea societăţii civile ce ţin de implementarea restanţelor din foaia de parcurs a agendei de activităţi prioritare ce se referă la funcţionarea sistemului judecătoresc.

„Noua strategie cu privire la reforma justiţiei trebuie să fie bazată pe principii de evaluare a succeselor în baza impactului beneficiilor asupra cetăţenilor, nu doar prin transformări instituţionale. O altă recomandare ţine de asigurarea transparenţei actului de justiţie la toate etapele. O altă recomandare ţine de procedura de investigaţie la etapa prejudiciară care trebuie să asigure ca cetăţenii să fie informaţi la ce etapă se află dosarele, mai ales în dosarele cu impact asupra societăţii”, a adăugat Sergiu Ostaf.

Ministrul justiției, Vladimir Cebotari a declarat în cadrul forumului că după ce Republica Moldova a creat în 2011 un cadru comun pentru toate eforturile de reformă a sectorului justiţiei, pe parcursul celor cinci ani au fost obținute progrese semnificative, peste 90% din cele propuse în Planul de Acțiuni de implementare a Acordului de Asociere fiind realizate.

Ministrul justiției a precizat că „la nivel legislativ și regulatoriu, suntem cu temele bine făcute. Iar acum suntem dedicați procesului de implementare a tuturor modificărilor, aprobate de Guvern sau Parlament în ultima perioadă de timp, una foarte intensă de altfel. Acțiunile noastre consecvente sunt așteptate de societate, fiindcă la capitolul practic nu au fost valorificate toate componentele reformei”, a spus ministrul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.