Săptămâna trecută în Republica Moldova s-au întâmplat câteva lucruri periculoase care denotă fragilitatea schimbărilor democratice produse în realitate sau, cel puţin, declarate de alianţa liberal-democrată de guvernământ. Aceste lucruri s-au întâmplat în contextul scandalului lansat de Sergiu Mocanu, ex-consilier al ex-preşedintelui comunist Vladimir Voronin şi legat de omul de afaceri, Vlad Plahotniuc, despre care se spune că, de asemenea, a făcut parte din anturajul liderului comunist, fiind bănuit acum de trafic de influienţă deja în raport cu guvernarea actuală. Scandalul propriu-zis, care a deţinut întâietatea în topul evenimentelor din ultimele zile, ulterior, se poate dovedi a fi de mari proporţii, cu efecte destabilizatoare pentru situaţia politică din ţară, dar, în aceeaşi măsură, se poate stinge ca multe altele de până acum, fără a lăsa urme prea mari în memoria oamenilor. În schimb, lucrurile despre care vorbim, chiar dacă au trecut în mare parte neobservate, deja au efecte negative imediate care s-ar putea amplifica serios pe viitor. La concret, săptămâna trecută, am asistat la un atac la libertatea presei şi libertatea de exprimare, la dreptul omului şi a societăţii de a fi informaţi. Asemenea acţiuni nu pot fi trecute cu vederea, inclusiv, pentru că denotă devieri importante de la normele şi valorile unei societăţi democratice, respectiv, prezintă pericol pentru aceasta. Miercuri, 11 august, omul de afaceri Vlad Plahotniuc a declarat public, într-o conferinţă de presă, că îi va da în judecată atât pe cei care îl denigrează, cât şi pe toţi cei care vor distribui aceste informaţii multiplicând efectul lor. A doua zi, Viorel Chetraru, directorul Centrului pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei (CCCEC), a declarat, tot atât de public, că nu va mai comunica cu presa la o anumită temă, invocând şi anumite considerente. Din întâmplare sau nu, tema se referă la acelaşi scandal „Mocanu-Plahotniuc”: {„Din motivele expuse mai sus...Centrul solicită reprezentanţilor mass-media acceptarea poziţiei noastre de a nu mai reveni pe parcurs la acest subiect, indiferent de alte acuzaţii care vor fi aduse. Reacţia noastră va fi ignorarea totală a acestei teme}, a spus într-o conferinţă de presă Viorel Chetraru. Formal, aceste acţiuni au subiecte şi pretexte diferite, însă ele fac parte din aceeaşi categorie de violare a prevederilor legale şi se constituie într-un scenariu comun de intimidare şi ameninţare la adresa presei. Ele trebuiesc tratate atare atâta timp cât nu s-a demonstrat contrariul, cât actorii nominalizaţi nu îşi retrag declaraţiile şi atâta timp cât instituţiile abilitate nu se vor pronunţa pe marginea acestui fenomen, prezentând presei şi societăţii garanţii că drepturile acestora vor fi asigurate. Actorii nominalizaţi au sfidat legea naţională şi normele internaţionale care reglementează activitatea presei şi au făcut-o cu bună ştiinţă, dar, se pare, cu rea-credinţă. Este greu să-ţi imaginezi că ei nu cunosc faptul că nu presa răspunde pentru denigrare şi calomnii, ci sursa care le furnizează. Tot aşa de greu ar fi să-ţi închipui că un funcţionar de talie atât de înaltă cum este directorul CCCEC nu ar fi la curent că este obligat prin lege să răspundă la solicitarea presei, dar şi a oricărui cetăţean, ori de câte ori este întrebat şi, în special, atunci îi sunt aduse „alte acuzaţii”. „Ignorarea” în acest caz înseamnă sfidare, iar, luate împreună cu intimidările cu judecata, cu concertarea pe diferite planuri, înseamnă scenariu, înseamnă ameninţare. Ipoteza nu este lipsită de temei, dacă admitem că aceste şi alte personaje implicate în scandal au ce ascunde de ochii presei. Mai mult, se pare că ameninţările deja şi-au făcut efectul, pentru că niciun organ de presă nu a anunţat vreo investigaţie proprie la tema respectivă, fapt pentru care a fost deja criticată de o parte din analişti şi politicieni. Este de aşteptat că presa, dacă în genere va fi tentată vreo structură media, va trebui să cântărească mult forţele înainte de a se implica în confruntare „pe viaţă şi pe moarte” cu resurse incomparabil mai mari şi mai larg amplasate în societate decât cele vizate până la această etapă. Transparency Internaţional Moldova oferea, printr-un comunicat de la sfârşitul săptămânii, o perspectivă aproximativă a eventualelor proporţii ale scandalului: „Dacă se confirmă măcar o parte din faptele anunţate..., aceasta ar putea însemna o profundă criză în organele de urmărire penală şi în sistemul judiciar al Republicii Moldova”. Astfel, din chiar startul scandalului, au fost instituite „zone interzise” pentru presă, indicându-i-se clar şi pericolul care o paşte pentru „neascultare”. Semnalele „trase” asupra presei au fost lăsate fără atenţie şi din partea presei, dar şi din partea instituţiilor statului abilitate cu responsabilităţi pentru respectarea legii, pentru pedepsirea ameninţărilor, pentru acordarea de garanţii celor ameninţaţi. Cele câteva tentative ale Agenţiei Info-Prim Neo de a aduce tema în atenţia opiniei publice (vezi aici ştirea {„Declaraţia lui Plahotniuc este o încercare de intimidare, preşedintele „Acces-info”}, precum şi ştirea {„Alexandru Tănase: În cazul declaraţiilor calomnioase poate fi pedepsită sursa, nu presa”}) au fost lăsate fără susţinere şi de presă, şi de organizaţiile neguvernamentale care o reprezintă, şi de instituţiile statului. Dacă luarea de poziţie de către primele două categorii este oarecum opţională, statul ar fi trebuit să reacţioneze în mod obligator şi prompt. Reacţia ar fi trebuit să presupună şi aprecierea cazurilor de intimidare, dar şi garanţii oferite structurilor de presă că nu va fi acceptată „târârea” lor prin instanţe de judecată. Eventual, iniţiative legislative, care să închidă orice portiţă pentru hărţuirea presei ca instrument de tăinuire a informaţiei social-importante sau de reglare a conturilor politice şi economice. Pentru informare: Agenţia Info-Prim Neo, alături de alte două instituţii de presă, sunt chemate timp de mai mult de un an la şedinţe judiciare pe cauza „apărării onoarei şi demnităţii”, în condiţiile când reclamantul şi pârâtul nu au pretenţii la modul în care presa a reflectat o conferinţă de presă ţinută la Info-Prim Neo de către un concurent electoral din ultimele campanii electorale. Zilele trecute dosarul a fost transferat la instanţa judiciară superioară, astfel încât „epopeea” continuă. Dacă Alianţa pentru Integrarea Europeană vrea să ne convingă că s-a descurcat mai bine decât guvernarea comunistă în problemele pentru care Moldova era criticată mult şi dur de structurile internaţionale, inclusiv libertatea presei, este tocmai momentul să ne demonstreze că realizările nu sunt efemere şi şubrede, că nimeni nu poate desface într-o singură zi, ceea ce a făcut Alianţa într-un an. Recidivele bolii sunt, de regulă, mult mai periculoase decât prima manifestare a ei. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]