Recenta scumpire a carburanţilor este cauzată şi de devalorizarea valutei naţionale
Recenta scumpire a carburanţilor în R. Moldova este cauzată nu doar de majorarea cotaţiilor barilului la bursele internaţionale, dar şi de devalorizarea valutei naţionale. Despre aceasta a declarat pentru Info-Prim Neo, Victor Ghiţu, director executiv al Uniunii importatorilor de produse petroliere „Importcompetrol”.
Potrivit sursei citate, devalorizarea leului a condus şi mai mult la agravarea situaţiei, deoarece importatorii comercializează combustibilul în lei, care ulterior trebuie schimbaţi în dolari - valuta acceptată de rafinării. În plus, susţine Ghiţu, şi epuizarea stocurilor de produse petroliere, procurate anterior la un preţ mai mic, a condus la majorarea preţului carburanţilor.
Ghiţu a explicat că scumpirea combustibilului era iminentă, deoarece firmele importatoare aveau, practic, venituri egale cu zero din comercializarea motorinei sau chiar obţineau cu 15-20 bănuţi în minus. Potrivit lui, această situaţie era caracteristică nu doar pentru firmele mici, dar şi pentru cele mari. Motorina adusă la vamă costă 10 lei/l, ulterior importatorii suportă cheltuieli de transport, de depozitare, fiscale, pentru ca, în final, costurile unui litru de motorină să se ridice la 10,5 lei.
Potrivit lui Ghiţi, petroliştii au prezentate ministerelor de resort calcule din care reieşea că, dacă firmele importatoare ar activa cu 10 % venituri, pentru a se dezvolta şi a-şi lărgi baza materială, atunci preţul unui litru de benzină cu cifra octanică A 95 s-ar ridica la 12,35 lei, faţă de 11,95 lei - cât constituie după ultima majorare, iar motorina ar trebui comercializată la preţul de 11,5 lei, şi nu 10,4 lei cât este preţul actual.
Reprezentantul importatorilor a evitat să facă prognoze privind o eventuală nouă creştere a carburanţilor, argumentând că R. Moldova depinde în totalitate de piaţa externă, unde preţul petrolului este determinat de unele ţări exportatoare şi de cotaţia dolarului.
Staţiile PECO au scumpit marţi, 13 iunie, benzina cu 2,6% şi motorina cu 3%.
În acelaşi timp, agenţiile de presă străine au anunţat, pentru 13 iunie, o reducere considerabilă a preţurilor mondiale la petrol. În urma tranzacţiilor la cele mai mari burse petroliere din Londra şi New York, preţurile oficiale la operaţiunile petroliere recente au constituit, respectiv: IPE Brent Crude - $66,92 (-2,01) per baril, Light Sweet Crude Oil - $68,56 (-1,80) per baril. Analiştii susţin că reducerea este favorizată de informaţia privind sporirea, în luna mai, a livrărilor de petrol pe piaţa mondială.