Termenul de acordare a mijloacelor financiare de către Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova va fi prelungit până la 31decembrie 2018, transmite IPN cu referire la un amendament aprobat de Guvern la Contractul semnat cu BEI la 23 noiembrie 2010.
Potrivit Contractului, BEI s-a angajat să acorde Republicii Moldova o finanțare în valoare totală de 75mln euro în susținerea acestui proiect. Lucrările urmau să fie efectuate în perioada 2011- 2013.
Însă aceste lucrări s-au desfășurat foarte încet, capacitatea de absorbție a banilor de către firmele angajate să le facă a fost cu mult sub nivel.
Termenul de acordate a mijloacelor de către BEI a fost extins până la 31 decembrie 2016, dar lucrările au continuat să fie tergiversate. Prin aceasta se explică aprobarea de către Guvern a inițierii negocierilor cu BEI asupra unui amendament de prelungire a Contractului cu BEI pentru 2 ani , adică, până la 31 decembrie 2018.