Reacții ale oficialilor la semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE

„Solicitarea Republicii Moldova de aderare la UE e un pas istoric”. Declarația aparține premierului României, Nicolae Ciucă și vine după ce joi seara cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost semnată de președintele Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN.

Premierul român Nicolae Ciucă scrie pe pagina sa de Facebook că „România va continua să lucreze alături de Republica Moldova în parcursul său către UE”.

Și liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, a venit cu o reacție la semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE. „Depunerea cererii de aderare la UE în aceste condiții dificile este un act necesar, dar și un act de curaj. Nu va fi ușor, dar pentru prima dată de la câștigarea independenței avem o șansă de a porni pe un alt drum decât cel al stagnării. Într-o perioadă cruntă în care răul s-a dezlănțuit este necesar ca noi toți să fim solidari și să înțelegem că integrarea în UE nu va fi ușoară și nici nu se va întâmpla peste noapte”, menționează Anatol Șalaru într-o postare pe Facebook.

Totodată, președintele PUN subliniază că „depinde doar de noi să sprijinim acest demers și mai ales să nu permitem estului să ne deturneze această șansă! Să fim cu toți atenți și să respingem cu fermitate orice provocări ce ar putea apărea pentru că astfel de evenimente nu pot fi excluse”, atenționează Anatol Șalaru.

Și Partidul Democrat din Moldova salută semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE. Într-un comunicat de presă, PDM menționează că „Partidul Democrat a fost dintotdeauna un promotor fidel al parcursului european al țării noastre, contribuind esențial la realizarea foii de parcurs a Acordului de Asociere RM-UE. Conștientizăm că această acțiune extrem de importantă în istoria țării este doar primul pas într-o perioadă complexă care va urma și care trebuie să fie marcată de multă muncă și consecvență”.

Cu aceeași ocazie, a felicitat Republica Moldova Partidul Puterea Oamenilor: „Acest demers pune o presiune enormă pe clasa politică de azi, dar și pe cea de mâine. Pentru că avem o cale lungă de parcurs. Și dincolo de strategii și reforme, oamenii sunt cei care trebuie să simtă rezultatele de la firul ierbii. Felicitări, Moldova!”.

Alte partide din Republica Moldova, deocamdată, nu s-au pronunțat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.