„Într-un stat democratic, toți actorii electorali trebuie să fie în condiții egale, folosind resurse permise în limita legii și orice abateri de la acest principiu trebuie să fie sancționate exemplar de către instituțiile statului”. Este reacția Partidului Acțiune și Solidaritate, la decizia Curții de Apel Bălți de a o exclude pe Marina Tauber, candidat al Partidului Șor, din turul doi al alegerilor locale noi de la Bălți, care urmau să se desfășoare duminică, 5 decembrie, transmite IPN.
Într-o postare pe pagina de Facebook, PAS precizează că „a luat act de decizia instanței de a anula înregistrarea unui candidat acuzat de încălcarea repetată a legislației electorale și, ca efect, suspendarea alegerilor pentru primăria municipiului Bălți”.
Și Sergiu Litvinenco, ministrul justiției, a venit cu o reacție la excluderea Marinei Tauber din cursa electorală de la Bălți. „Indiferent de cât de mulți bani ar avea unii indivizi, instituțiile statului trebuie să riposteze în caz că aceștia calcă în picioare legea și bunul simț. Mai ales dacă banii sunt furați de la acest popor necăjit. Nu pot grupurile de interese sau oligarhice să fie mai puternice decât Statul. Ceea ce am văzut la Bălți arată că încă avem multe de făcut pentru a ne proteja Statul. Este principala noastră sarcină în cei 4 ani de guvernare – să construim instituții, să întărim Statul și să distrugem grupurile criminale, care îi subminează autoritatea”, a scris Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de Facebook.
La declarația Marinei Tauber precum că decizia Curții de Apel de a o exclude din turul doi al alegerilor locale de la Bălți ar fi asemenea sfârșitului lumii, Sergiu Litvinenco a replicat: „Sfârșitul lumii” pentru justiție? Asta când justiția sancționează încălcările flagrante care țin de finanțarea campaniei electorale și aplică unica sancțiune prevăzută de lege pentru aceasta? Dar eu cred că este invers. Este „sfârșitul lumii” pentru cei care consideră că totul în țara aceasta se poate cumpăra pe bani, inclusiv justiția. Este „sfârșitul lumii” pentru cei care cred că dacă au bani, pot să sfideze regulile stabilite pentru toți și să fie deasupra legii. Este „sfârșitul lumii” pentru cei care pe bani mulți pot angaja avocați obraznici, care să ne sfideze și să ne dea lecții de moralitate și dreptate. Așa cum recunoștea unul din reprezentanții acestei „lumi”, ei luptă acum pentru libertate. Este adevărat! Ei luptă pentru libertate, fiindcă cu o justiție funcțională, probabil, urmează să prindă pușcăria!”, a scris mai scris Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook.
Comisia Electorală Centrală a constatat imposibilitatea de a desfășura turul doi al alegerilor locale noi în municipiul Bălți, după ce a luat act de hotărârea Judecătoriei Bălți și decizia Curții de Apel Bălți cu privire la anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber, desemnat de Partidul Politic Șor la funcția de primar în cadrul alegerilor locale noi din municipiul Bălți. Legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu doi candidați.
Reprezentantul Partidului Șor la Comisia Electorală Centrală, Vadim Banaru, a depus recurs la Curtea Supremă de Justiție, în vederea examinării deciziei de a o exclude pe Marina Tauber, candidata Partidului Șor la funcția de primar al municipiului Bălți, din cursa electorală. Totodată, el a precizat că, dacă instanța supremă nu va da câștig de cauză Marinei Tauber, partidul se va adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În opinia lui Vadim Banaru, suspendarea alegerilor locale noi de la Bălți din data de 5 decembrie sunt „abuzive, ilegale, cu încălcarea dreptului la alegeri libere, a dreptului de a alege și de a fi ales”.