Reacţia DIP la acuzaţiile avocaţilor lui Vlad Filat

Departamentul Instituţiilor Penitenciare vine cu precizări ca urmare a mai multor informaţii apărute în presă cu referire la detaliile oferite de avocaţii ex-premierului Vlad Filat. DIP precizează că, potrivit prevederilor legale ce vizează condiţiile de deţinere, drepturile şi obligaţiile persoanelor deţinute, asigurarea regimului şi a condiţiilor de detenţie sunt respectate cu stricteţe, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al instituţiei se menţionează deţinuţii au dreptul la convorbiri telefonice numai din iniţiativa şi la solicitarea acestora. Convorbirile la solicitarea rudelor sau altor persoane nu se admit, ei pot discuta doar cu reprezentanţii administraţiei, comunicându-le informaţia excepţională pentru a fi transmisă deţinutului. Potrivit DIP, învinuitul Vlad Filat a solicitat de a avea o convorbire cu rudele abia a doua zi de la transferarea în Penitenciarul nr. 13, la 24 octombrie.

Totodată, instituţia menţionează că administraţia penitenciarului, în termen de 15 zile de la primirea condamnatului, înştiinţează instanţa de judecată despre acest fapt, comunică soţului, uneia din rudele deţinutului sau unei alte persoane, indicate de el, locul de detenţie, cu indicarea adresei poştale şi a cerinţelor privind întrevederile, lista obiectelor şi produselor alimentare de primă necesitate pe care aceştia le pot avea asupra lor, le pot primi în pachete sau le pot procura în magazinele penitenciarului.

Avocaţii lui Vlad Filat au emis un comunicat de presă în care precizează că acestuia i-au fost încălcate drepturile atunci, când a fost transferat din izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie în Penitenciarul nr. 13. Potrivit avocaţilor, lui Vlad Filat nu i s-a respectat dreptul de a-şi contacta soţia şi apărătorii pentru a le comunica locul de detenţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.