Reacția deputatului Vasile Bolea: Nu am ofensat pe nimeni

Deputatul Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea, susține că nu a ofensat pe nimeni, mai ales că mesajul său nu a fost adresat asociațiilor de autiști sau a mamelor cu copii autiști, așa cum încearcă unii să-l catalogheze. Comentariul vine după ce mai multe asociații obștești, dar și internauți, i-au cerut parlamentarului să prezinte scuze, după ce acesta a folosit într-o postare pe Facebook expresia „autodizolvarea Parlamentului este invenția unui autist, băgată pe gât”.

Contactat de IPN, Vasile Bolea a declarat că nu a folosit catalogări care să jignească pe cineva. „Mesajul acesta a fost adresat persoanei la care am înțeles că a ajuns. Ce, în acest mesaj, este ofensator, spuneți vă rog? Nu i-am calificat nicicum (pe autiști), ca cineva să simtă ofensat”, a menționat parlamentarul.

„Cineva se prezenta mare și tare, iar acum a ajuns să se ascundă în spatele asociațiilor de autiști”, a mai spus deputatul socialist.

După postarea deputatului Bolea, cu o reacție a venit asociația obștească ,,SOS Autism”, reprezentanții cărora și-au exprimat indignarea, profundul dezgust și dezamăgirea față de declarațiile în cauză. Și Federația pentru Drepturi și Resurse a Persoanelor cu Tulburări din Spectrul Autist a declarat că termenul folosit de deputat în postarea publică de pe rețelele de socializare și preluată de presă este înjositor. „Vă încurajăm să aveți tot atâta îndrăzneală și verticalitatea să ieșiți în fața presei cu scuze pentru acest mesaj nechibzuit”, se arată în mesajul Federației.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.