Reacția Consiliului Concurenței la cererea publicării raportului privind piața petrolieră

Consiliul Concurenței susține că publicarea raportului de investigație cu privire la piața produselor petroliere ar fi o încălcare gravă a legislației, care ar da posibilitatea companiilor vizate în investigație de a ataca în judecată acțiunile ilegale și ar stopa adoptarea deciziei definitive. Mai mult, instituția precizează că persoanele responsabile care intenționează publicarea acestui raport sunt pasibile de răspundere, inclusiv penală. Precizările vin „în contextul ultimilor declarații publice de învinuire a Consiliului în partea ce ține de evoluțiile pe piața produselor petroliere, transmite IPN.

Consiliul face trimitere la prevederile Legii concurenței, potrivit cărora, informațiile confidențiale colectate se utilizează de Consiliul Concurenței doar în scopul pentru care au fost obținute și nu pot fi divulgate decât cu consimțământul persoanei de la care au fost obținute.

Respectiv, în partea ce ține de multiplele solicitări de publicare a raportului de investigație și emitere „grabnică” a unei decizii, Consiliu menționează că toate acțiunile sale sunt ghidate de respectarea procedurilor și termenelor legale. Actualmente dosarul este la etapa exercitării dreptului de apărare a părților. Urmare a aprobării deciziei de către Plenul Consiliului Concurenței, aceasta va fi un act administrativ public pasibil controlului judiciar.

Mai mulți politicieni au solicitat publicarea raportului Consiliului Concurenței cu privire la piața petrolieră. Mai nou, federațiile naționale ale patronatelor și sindicatelor din ramura agriculturii și industria alimentară au solicitat ca, în termen de zece zile, să fie publicat raportul și să fie aplicate în caz de necesitate sancțiuni față de companiile petroliere. În caz contrar, federațiile își rezervă dreptul la pichetarea sediilor Consiliului Concurenței și ANRE. Potrivit acestora, majorarea în lanț a prețurilor la carburanți inevitabil va provoca majorarea prețurilor la mărfuri și servicii autohtone, preponderent agroalimentare, care va diminua competitivitatea produselor producătorilor moldoveni pe piața internă din Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.