Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 22 martie

Mai întâi, impui condiții fără precedent, apoi – „soluții” de același gen

Astăzi, Duma de Stat a Rusiei ia în dezbatere modificări în legislație care implică răspundere penală și administrativă pentru difuzarea unor „informații inexacte despre activitatea organelor de stat ale Federației Ruse peste hotare” și stabilește amenzi de până la 5 milioane de ruble sau închisoare de până la 15 ani. Noile prevederi se vor referi nu numai la organizațiile militare, ci și civile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov „diplomații sau angajații Rossotrudnichestvo operează, practic, în condiții de luptă”. El a opinat că „situația este fără precedent în ceea ce privește impunerea urii față de tot ce este rusesc. Uneori, aceste situații reprezintă o amenințare pentru sănătate și viață. Condițiile fără precedent necesită soluții fără precedent”.

Lumea îi percepe pe ruși ca pe adepții lui Putin,

spune rusul Alexandr Nevzorov, om de televiziune, care dinamita spațiul informațional din anii „perestroicăi” în fosta URSS: „Parțial, așa este. În Europa, Israel, Asia, rușii sunt percepuți ca părtași la masacre. Ca principala forță motrice a războiului schizofrenic și sângeros în Ucraina. Nimeni nu crede că moșnegii smintiți din kremlin distrug planeta doar din propriul capriciu, sub influența unor vedenii. Reputația rușilor de „complecși”, „profunzi”, „inexplicabili”, „subtili”, pătrunși de flerul unei „spiritualități” deosebite este pierdută pentru totdeauna. În următorii 100 de ani, în capete europene rușii sunt întruchiparea fărădelegii și a urii. Dar asta nu seamănă deloc cu antisemitismul. Atitudinea e, mai degrabă, ca și față de nemții din anul 1942”.

Și guvernatorul regiunii Tiumen Alexandr Moor a scris despre moartea în Ucraina a doi pământeni de-ai săi, după ce alții trei și-au pierdut viața în război: „Compatrioții noștri au ales apărarea Patriei ca operă a vieții lor. După ce și-au sacrificat viața pentru securitatea Rusiei și pentru eliberarea Ucrainei de neonazism, ei au dat dovadă de curaj și eroism, au rămas credincioși datoriei militare până la capăt”, a spus oficialul.

Magistrații judecătoriei Tverskoi din Moscova a recunoscut Meta Platforms Inc. (care deține Facebook, Instagram, WhatsApp) drept organizație extremistă. Instanța a dispus blocarea imediată a Facebook și Instagram, în timp ce blocarea nu se aplică pentru WhatsApp. Anterior, un reprezentant al procuraturii a declarat că utilizarea Facebook și Instagram „în scopuri care nu țin de extremism” nu va fi considerată drept o încălcare și nu va fi prescurtată.

Milioanele de refugiați ucraineni schimbă optica bătrânei Europe

„Ceea ce se întâmplă la Mariupol este o uriașă crimă de război, ceva groaznic, trebuie să o condamnăm categoric, orașul este complet distrus, oamenii mor”, a spus șeful diplomației UE, Josep Borrell, înainte de reuniunile miniștrilor de externe și ai apărării din UE, care au demarat la Bruxelles.

El a confirmat că miniștrii vor discuta despre posibilitatea impunerii Rusiei unui embargo petrolier. Șeful diplomației UE este convins că Rusia comite crime de război în Ucraina. UE intenționează să convină în viitorul apropiat asupra a 500 de milioane de euro suplimentar pentru asistență militară pentru Ucraina.

Ministrul de externe Dmytri Kuleba a relatat că Bruxellesul nu s-a încumetat să impună restricții la achiziționarea energiei din Federația Rusă. „Din păcate, cel de-al cincilea pachet nu va include un embargo asupra livrării de petrol și gaze rusești pe piețele UE. Cu toate acestea, vor exista alte lucruri economice și noi vom pune presiune pe formarea acestui pachet”, a spus diplomatul.

Americanii vor urmări situația alături de alte 13 națiuni

Reprezentantul permanent al Statelor Unite la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a admis, într-un interviu acordat CNN, că țările care fac pare din Alianța Nord-Atlantică pot să decidă (separat) să trimită trupe în Ucraina. Statele Unite, însă, nu își vor trimite trupele. „Pot spune că trupele americane nu se vor afla pe teritoriul Ucrainei în acest moment. Președintele (Joe Biden – n.red.) a spus acest lucru clar, dar alte țări NATO sunt libere să decidă ce vor privitor la trimiterea trupelor în Ucraina”, a spus oficialul.

Totodată, reprezentanții a 13 parlamente au semnat o declarație comună privind necesitatea modernizării urgente a apărării aeriene a Ucrainei. Despre aceasta a anunțat președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk. Inițiativă a fost susținută de SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Lituania, Letonia, Estonia, Irlanda, Țările de Jos, Suedia, Georgia și Republica Cehă. Documentul mai stipulează acordarea de asistență umanitară Ucrainei și protecția instalațiilor nucleare ucrainene.

În context se înscrie informația The Wall Street Journal că SUA se pregătește să transfere Ucrainei sisteme de apărare aeriană Osa de fabricație sovietică. Arma este bine cunoscută armatei ucrainene.
 
Supraviețuitor al lagărelor naziste, ucis de „eliberatori”

Ca urmare a unui atac cu rachete pe timp de noapte asupra Kievului, opt persoane au fost ucise. Un centru comercial a fost distrus. Ferestrele clădirilor rezidențiale din apropiere și mașinile parcate în apropiere au fost avariate.

Ieri, navele de război ale invadatorilor ruși au tras asupra Odesei. Acesta a fost primul bombardament al orașului de la cel de-al Doilea Război Mondial, scrie gazeta regională Dumskaia. În afară unor stricăciuni materiale, a fost rănit un fost marinar în vârstă de 81 de ani. „Niciodată n-aș fi crezut... Ne trăim viața, ne odihnim, nici zare de unități militare. De ce?” se întreabă el.

La Harkov, în urma exploziei unui obuz, a murit Boris Romancenko în vârstă de 95 de ani, fost prizonier al mai multor lagăre de concentrare ale celui de-al Treilea Reich, a anunțat administrația complexului memorial Buchenwald, scrie „Eвропейская правда”.

Un os de pește ar putea marca revenirea la normal

rbc.ua face referință la mesaje de pe rețelele sociale atribuite serviciilor secrete din țara vecină că elita rusă ia în considerare opțiuni pentru înlăturarea de la putere a președintelui Vladimir Putin. În Rusia s-ar forma o opoziție influentă față de Putin. „Scopul lor este înlăturarea rapidă a lui Putin de la putere și restabilirea legăturilor economice cu Occidentul, distruse din cauza războiului din Ucraina”, se arată în mesaj.

Se presupune că „recenta „scurgere” a locației unităților cecene în nordul Kievului, venită din partea rusă, să fie legată de aceste procese.”

Scurgeri de amoniac la „Sumîhimprom”

La întreprinderea „Sumîhimprom” a avut loc o scurgere de amoniac. Serviciul de Urgență a raportat că nu există pericol pentru populație, iar zona afectată cuprinde o rază de 2,5 km. Scurgerea a avut loc ca urmare a bombardării de către armata rusă și a fost oprită în jurul orei 8 a dimineții de ieri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE