Societatea moldovenească, de mai mult timp, este martora unor discuții în controversă privind vizitele unor grupuri de preoți din Republica Moldova în Federația Rusă. O parte dintre persoanele și instituțiile implicate în aceste discuții au găsit aceste vizite nepotrivite și chiar periculoase, în special, pe timp de război, iar altă parte afirmă că este vorba de acțiuni obișnuite, necesare și utile, făcând abstracție de perioada în care au loc. Disputa nu este soluționată nici acum, pentru că, se pare, celor două tabere le-au scăpat criteriile principale după care pot fi cântărite aceste și alte acțiuni similare, criterii care ar permite să se înțeleagă dacă ele reprezintă binele sau reprezintă răul, promovează binele sau răul. Respectivele criterii au fost abordate de invitații dezbaterii publice „Războiul, Religia și Biserica”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boţan, expert permanent al proiectului, a explicat că războiul este un conflict armat între două sau mai multe state care implică acțiuni militare de amploare și de durată semnificative. De obicei, începutul războiului este marcat de agresiunea unui stat sau grup de state, împotriva altuia. Conform articolului 1, din Rezoluția ONU din 14 decembrie 1974, „agresiunea” reprezintă utilizarea forței armate a unui stat împotriva suveranității, integrității teritoriale, independenței politice a altui stat.
Potrivit lui, religia este o formă a conștiinței sociale, o viziune asupra lumii, un set de norme morale și un tip de comportament determinat de credința în existența unei lumi supranaturale și a ființelor supranaturale, fie că e vorba de spirite, zei sau Dumnezeu.
Istoria religiilor este o ramură a cunoașterii care studiază procesele de dezvoltare și schimbare a religiilor care au loc în timp. Scopul acestei ramuri este de a analiza originile, dezvoltarea și activitățile diferitor religii, precum și impactul lor asupra istoriei omenirii. „Cât privește cele 10 porunci, ele sunt date poporului ales – Israelului antic. Ele au fost separte din Legea mozaică, cea care cuprindea peste 600 de porunci și reprezintă termenii unei înțelegeri, legământului între Dumnezeu și Israelul antic, care urma să aibă parte de binecuvântarea lui Dumnezeu dacă respectă această lege mozaică. Scopul legii era să-i pregătească pe israeliți pentru venirea lui Mesia. Trei dintre porunci sunt propoziții afirmative, iar trei conțin negații, inclusiv una extrem de important – „Să nu ucizi”.
Alexandru Lupușor, lector universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, a menționat că războiul este una din formele de violență și poate una din cele mai oribile prin efectele pe care le produce. „Există o anumită diferență dintre o istorie a războaielor și a războaielor recente, iar Primul Război Mondial a adus cu totul un alt tip de război. Unele descoperiri recente arată că și în Egiptul antic se arată preocuparea forțelor beligerante să găsească justificări ale războaielor duse, invocând divinitatea, ceea ce certifică lucruri care se văd și la greci. În opinia forțelor respective, nu era suficient să fii victorios într-un război, important e să ai și o justificare, un alibi, care nu de rareori invoca forțe spirituale”, a spus Alexandru Lupușor.
Lectorul universitar a mai spus că războaiele erau duse din diverse cauze: fie că erau cauze subiective umane, fie că luptau pentru teritorii. „Se invoca și factorul moral, inclusiv anumite virtuți, cum ar fi onoarea, gloria. Lucrurile se schimbă către Primul Război Mondial, de la lucruri simple, cum ar fi uniforma militară care în sec. XVII-XVII, era destul de colorată, iar la începutul Primul Război Mondial trupele franceze înțeleg că sunt o țintă ușoară anume prin culoarea uniformei. Filozofic vorbind, cauzele războiului sunt găsite fie la nivelul naturii umane, legat de viața cosmică pe care o desfășoară, aducă războiul este văzut chiar ca o forță stihială, un soi de determinism, care astăzi este completat de un soi de determinism neuro-biologic, spunând că există anumite coordonate în natura umană, la nivelul constituției umane neuro-biologice, care îl face pe om să dea dovadă de un comportament agresiv, comportament care se manifestă inclusiv în grupuri mai mari, precum națiunile, statele”, afirmă lectorul universitar de la Facultatea Istorie și Filozofie.
Oleg Serebrian, scriitor și diplomat, a remarcat că războaiele religioase au fost printre cele mai sângeroase și distrugătoare în Europa, mai ales în Germania și Franța, în special în sec. XVI. „Acestea includeau mai târziu state beligerante în calitate de actori externi. Războiul civil din Rusia a fost unul dintre cele mai sângeroase episoade din sec. XX. Chiar și cei care au elogiat războiul sau au scris despre război ca un rău necesar, mai curând l-au calificat ca un rău, necesar, dar ca un rău. Nimeni nu a vorbit despre război ca despre un bine. La mijlocul sec. XX, apar gânditori care consideră că războiul a fost un fel de sanitar al societății, în sens că ducea la o diminuare demografică, la menținerea creșterii demografice de-a lungul secolelor, alături de foame, apoi, un fel de asanare fizică a societății, dar asemenea manifestări sunt destul de rare”, a spus el.
În literatură, mai spune Oleg Serebrian, războiul își face un loc special în sec. XIX, chiar dacă el a fost o permanență în literatură. „Primele monumente literare, de exemplu, Iliada și Odisea, sunt despre război. Mai multe opere elogiază lupta și eroismul în războaiele religioase, în mod special. În literatura nouă, romanul de atmosferă prezintă perioada de război, perioada de pace și perioada de cum reacționează societatea – Războiul și Lumea, de Lev Tolstoi este un exemplu relevant în acest sens”. Oleg Serebrian crede că demonizarea războiului, în literatură, se produce în contextul Primulul Război Mondial.
Dezbaterea publică la tema „Războiul, Religia și Biserica” este ediția a 315-a ediție de dezbateri din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
