„Rezultatul final al acestei confruntări depinde de modul în care se fa termina războiul ruso-ucrainean. În astfel de circumstanțe, devine tot mai evidentă simpatia puterii și opoziției pentru părțile beligerante…”
---
Dezorientarea comuno-socialiștilor
Timp de mai bine de o lună și jumătate lupta politică dintre opoziție și guvernare a fost umbrită de invazia rusească în Ucraina. Abia săptămâna trecută confruntarea firească a opoziției și guvernării și-a recăpătat amplitudinea, căpătând noi dimensiuni. Astfel, faza fierbinte a războiului ruso-ucrainean provoacă reverberații în întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova. Substituirea noțiunilor, utilizarea sintagmei de operațiune militară specială în loc de a spune lucrurilor pe nume, că avem un război de agresiune, este doar un element propagandistic al războiului hibrid pe care l-a declanșat Rusia pentru a-și realiza obiectivul de schimbare a ordinii mondiale. După toate aparențele, Republica Moldova nu putea să evite atragerea sa în acest război hibrid. Pe plan extern, în această confruntare guvernarea este de partea instituțiilor internaționale – ONU, Consiliul Europei, UE, etc., iar opoziția comuno-socialistă e de partea Rusiei. Deci, pe plan intern, guvernarea și opoziția sunt părți ale acestui război hibrid.
Chiar dacă guvernarea se confruntă cu greutăți majore de ordin social-economic, provocate de război, noile circumstanțe deschid oportunități pentru Republica Moldova. În acest sens, a fost depusă cererea de aderare la UE la care s-a răspuns din partea Comisiei Europene cu transmiterea chestionarului de evaluare privind pregătirea pentru obținerea statutului respectiv. Este o evoluție dificil de subestimat, care imprimă noi valențe proiectului de țară – integrarea europeană, inițiat apropos de actuala opoziție încă acum 20 de ani. În plus, guvernarea s-a învrednicit de un suport considerabil, de perspectivă, în cadrul Platformei de sprijin pentru Republica Moldova.
În contrast, opoziția comuno-socialistă, promotoare a integrării eurasiatice, a rămas absolut dezorientată după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pierzând din vizor orice puncte de reper integraționist. Acest lucru se vede fără putință de tăgadă pe exemplul principalului aliat al Rusiei – Belarus, care pe lângă faptul că și-a atras asupra sa întregul pachet de sancțiuni la care este supusă Rusia pentru agresiune, și-a pierdut de fapt și suveranitatea națională, devenind un apendice al fratelui mai mare.
Nu doar dezorientarea integraționistă eurasiatică a devenit o problemă pentru opoziția comuno-socialistă, ci și cea ideologică. Vorba e că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) insistă că ar fi un partid de sorginte marxist-leninistă, calitate pe care și-a etalat-o recent cu ocazia celei de-a 100-a aniversări de la constituirea Partidului Comunist Cinez. Problema e că ideologia conservatoare elaborată de anturajul președintelui Vladimir Putin contestă cu vehemență ideologia marxist-leninistă și, în general, bolșevismul care, chipurile, ar fi creat statul ucrainean. Sigur că e o prostie, Ucraina și-a declarat independența în iunie 1917, până la uzurparea puterii de către bolșevici. Acest epizod este o confirmare că pentru regimul lui Putin contează imperialismul, descotorosit de ideologia și politica revoluționară, care ar fi fost susținută financiar de peste hotare, din Germania. De aceea, opoziția comuno-socialistă din Republica Moldova este lipsită și de repere ideologice.
Sinecuri pentru propagandiștii comuno-socialiști
În circumstanțele menționate, până nu demult, singurul atu al opoziției comuno-socialiste în confruntarea cu guvernarea era imperiul mediatic – principala unealtă propagandistică, bazat pe retransmiterea posturilor de televiziune rusești pe teritoriul Republicii Moldova. Dar iată că în condițiile războiului hibrid, guvernarea s-a învrednicit, în sfârșit, de întreprinderea măsurilor pentru securizarea spațiului informațional al țării și combaterea dezinformării și a simbolurilor asociate cu agresiunea militară. Prin aceste acțiuni au fost atacate frontal interesele mașinăriei propagandistice ale opoziției comuno-socialiste. Reacțiile deputaților opoziției au fost extrem de virulente, iar esența lor a fost exprimată de liderul informal al socialiștilor, Igor Dodon, care a refuzat să facă o delimitare între simbolurile victoriei în cel de al II-lea Război mondial și simbolurile agresiunii rusești împotriva Ucrainei. Păcat, ar fi putut învăța de la comuniști, care au condamnat simbolurile pe care le-au utilizat după ce acestea au fost utilizate de naziști.
De fapt, înfrângerile recente pe frontul propagandistic ale comuno-socialiștilor au avut drept punct de reper hotărârea CEDO din 5 aprilie 2022 pe marginea cazului NIT împotriva Republicii Moldova. Înalta Curtea nu a putut confirma că retragerea acum 10 ani a licenței de emisie a postului de televiziune NIT ar fi fost o încălcare a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului. CEDO a constata doar că (vezi item-ul 221): Revocarea licenței NIT a făcut parte dintr-o serie graduală și neîntreruptă de sancțiuni impuse de Consiliul Coordonator al Audiovizualului instituției reclamante. Acestea constau în emiterea unui avertisment public, retragerea dreptului de a difuza reclame pe o perioadă determinată, aplicarea unei amenzi și apoi suspendarea dreptului de a difuza pe o anumită perioadă, încheindu-se în cele din urmă cu cea mai severă sancțiune - revocarea licenței la 5 aprilie 2012.
Actualmente, contează că documentul emis de CEDO face o radiografie complexă și detaliată a modului în care comuno-socialiștii prin intermediul posturilor de televiziune pe care le posedau sau administrau făceau propagandă în perioada când s-au aflat la guvernare. Din acest punct de vedre, documentul merită a fi citit cu mare atenție pentru a înțelege că în ultimii 20 de ani propaganda și spălarea pe creier a cetățenilor a reprezentat activitatea predilectă a comuno-socialiștilor. În acest context, mai e de remarcat un lucru. Principalii propagandiști comuno-socialiști, care se făceau preș în fața liderilor comuniști în perioada guvernării PCRM, sunt actualmente deputați în Parlament din partea Blocului comuniștilor și socialiștilor. Aceasta este dovada remunerării pentru servicii prețioase pe frontul propagandistic prin oferirea sinecurilor. Cel mai curios lucru este că acești propagandiști notorii se etalează actualmente în calitatea de promotori ai pluralismului și libertății mass-media, acuzând guvernarea actuală de limitarea drepturilor cetățenești la informare, de fapt, la dezinformare prin propagandă.
Concluzii
Reluarea recentă a confruntării politice dintre putere și opoziție are loc pe fundalul agresiunii rusești împotriva Ucrainei. Guvernarea se confruntă cu grave probleme de ordin social-economic, provocate de destabilizarea regională, dar în pofida dificultăților reușește să-și creeze perspective de viitor. De cealaltă parte, opoziția comuno-socialistă se confruntă cu multiple probleme de ordin ideologic, de ruinare a perspectivelor integraționiste și de eventuală pierdere a monopolului propagandistic. Rezultatul final al acestei confruntări depinde de modul în care se fa termina războiul ruso-ucrainean. În astfel de circumstanțe, devine tot mai evidentă simpatia puterii și opoziției pentru părțile beligerante.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed