Toamna se numără bobocii...
Strategia cea mai realistă pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei este să se concentreze pe eliberarea regiunilor sudice. Forțele armate ale Ucrainei pot returna țării accesul la Marea Neagră, dezocupa Hersonul și recâștiga controlul asupra porturilor de la Marea Azov.
Despre aceasta a declarat Francis Fukuyama, politolog și filozof american de origine japoneză, într-un interviu pentru Deutsche Welle. Profesorul de la Universitatea Stanford a fost unul dintre cei care au avertizat deschis despre riscurile unei invazii rusești pe scară largă în Ucraina, iar la sfârșitul lunii iunie, Kremlinul i-a interzis intrarea în Rusia: „Cred că revenirea Donbasului va fi destul de dificilă în următoarele câteva luni. Dar până la sfârșitul verii, s-ar putea să vedem progrese reale în sud. Este foarte, foarte important ca Ucraina să restabilească accesul în porturile Mării Negre, să reia exportul tuturor produselor sale agricole, să rupă blocada rusă de la Odesa. Îmi imaginez că pe asta se vor concentra. Ei au lansat deja o ofensivă în regiunea Herson și au făcut unele progrese acolo. Dacă, să zicem, până în septembrie sau octombrie ei eliberează efectiv zona, atunci aceasta va da temeiul unor negocieri serioase de încetare a focului. Dar nu cred că ucrainenilor le va reuși înainte de a-și deschide accesul către lumea exterioară prin Marea Neagră”.
„Crimeea înseamnă Ucraina!”
Ucraina poate folosi sistemele HIMARS împotriva întăririlor rusești din Crimeea, a declarat Vadym Skibițki, purtătorul de cuvânt al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării. Potrivit acestuia, peninsula Crimeea a devenit un hub de transport pentru echipamentele și armele care vin din Federația Rusă în regiunile de sud ale Ucrainei.
În plus, Skibițki s-a referit la navele din Marea Neagră, care lansează tiruri de artilerie asupra teritoriului ucrainean: „Acesta sunt țintele care trebuie atinse pentru a asigura siguranța cetățenilor, a pozițiilor noastre și ale Ucrainei în general”.
Skibițki a numit și doi factori, care pot conduce la un punct de cotitură în războiul cu Rusia: capacitatea Forțelor Armate ale Ucrainei de a periclita ritmul ofensiv al inamicului și ajutorul partenerilor occidentali.
Bulgarii spun „da”, când rușii vor să audă „nu”
Contrar cererilor Moscovei, Bulgaria va continua repararea echipamentelor militare ucrainene. Ca răspuns la aceasta, Federația Rusă urmează să revoce licențele întreprinderilor bulgare pentru repararea elicopterelor rusești, scrie AP. Potrivit ministrului bulgar al apărării, Dragomir Zakov, această decizie nu va afecta grav Bulgaria și nu se va răsfrânge asupra reparației echipamentelor ucrainene: „Ceea ce s-a întâmplat cu gazul, s-a întâmplat acum și cu licențele pentru elicoptere”.
Și tu, Abdullah?..
În urma vizitei președintelui american Joe Biden în Iordania a fost făcută publică declarația lui comună cu regele Abdullah al II-lea. Se menționează, în special, că „liderii și-au reafirmat angajamentul de a oferi asistență critică poporului ucrainean, precum și de a asigura exportul nestingherit de cereale și produse din cereale pentru a atenua criza alimentară globală, care reprezintă o amenințare puternică, o lovitură pentru un număr de state din Orientul Mijlociu și Africa”.
Invocând rezoluțiile Adunării Generale a ONU prin care se solicită Federației Ruse să retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional, părțile și-au reafirmat angajamentul față de suveranitatea, independența, integritatea teritorială și unitatea Ucrainei, au condamnat „încălcările dreptului internațional umanitar și încălcările drepturilor omului în zonele de conflict, solicitând respectarea dreptului internațional umanitar”.
Anterior, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a susținut ideea creării unui analog al NATO în Orientul Mijlociu.
Chinezii neutralizează sancțiunile europenilor impuse rușilor
Chinezii furnizează Rusiei articole cu dublă utilizare. În temeiul datelor de la vama chineză, The Wall Street Journal a constatat că companiile locale au sporit exporturile către Federația Rusă a microcipurilot, oxidului de aluminiu și alte bunuri care pot fi folosite în scopuri militare. De exemplu, exportul de oxid de aluminiu a crescut de 400 de ori. După cum notează ziarul, aceste livrări neutralizează eforturile Occidentului de a contracara agresiunea militară a Rusiei.
Zeii comerțului au o singură Patrie – banul
Șefii organizațiilor economice internaționale cer ridicarea restricțiilor comerciale. Pandemia de coronavirus, întreruperile lanțului de aprovizionare și războiul din Ucraina au perturbat grav piețele alimentelor, combustibililor și îngrășămintelor, potrivit unei declarații comune a șefilor organizațiilor internaționale, inclusiv ai Băncii Mondiale.
Experții au cerut o serie de măsuri pentru reducerea riscurilor economice, în special prin eliminarea restricțiilor comerciale, care, potrivit autorilor, duc la prețuri mai mari. Potrivit Programului Alimentar Mondial, numărul persoanelor care suferă de insecuritate alimentară acută a ajuns în iunie la 345 de milioane în 82 de țări, se arată în document.
#russiaIsATerrorisState în 53 de orașe ale lumii
La aniversarea distrugerii zborului MH17, doborât la 17 iulie 2014 deasupra Donbasului ocupat, protestele #terroRussia și #russiaIsATerrorisState au avut loc în 53 de orașe din întreaga lume.
După cum a spus Anastasia Dmitruk, organizatorului acțiunii internaționale #terroRussia, mii de oameni au participat la acțiune. "Întrunirea numărului necesar de oameni este întotdeauna o provocare pentru organizatori. Ideea însăși a apărut în mod logic în legătură cu aniversarea zborului doborât MH17. Să le reamintim încă o dată oamenilor că Rusia este un stat terorist și că avem atacuri teroriste rusești în Ucraina în fiecare zi”, a remarcat ea.
Potrivit Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei, lucrările de îndepărtare a molozului din Vinița au fost finalizate. În total, în urma bombardamentelor, au fost avariate și distruse 55 de clădiri cu mai multe apartamente și locuințe private, 40 de mașini și două tramvaie. În același timp, 24 de persoane au murit, inclusiv 3 copii, 68 de victime își continuă tratamentul.
Cronica IPN
Vezi și:
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 10 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 8 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 4 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 3 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din week-end până azi, 1 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 27 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 26 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 25 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 23 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 22 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 20 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 19 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 16 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 15 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 13 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 12 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 8 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 4 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 1 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 27 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 25 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 24 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 23 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 22 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 20 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 18 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 17 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 16 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 15 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 13 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 10 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 8 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 6 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 4 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 3 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri și până azi, 1 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 31 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 30 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 26 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 25 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 24 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de week-end, 23 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 20 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 19 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 18 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 17 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 16 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 13 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 12 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 10 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 27 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 5 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 4 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 31 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 30 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 29 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 28 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 26 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 25 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 24 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 23 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 22 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 21 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 19 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 18 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 17 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 16 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 14 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 12 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 11 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 10 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 9 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 8 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN în weekend
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 5 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 4 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 3 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 2 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 1 martie
- Situația din Ucraina: principalul, de ieri până azi