Nimic nu-i uitat, nimic nu se uită
Pentru că au negociat „acordurile de la Harkov” (privind prelungirea staționării flotei ruse în Sevastopol pentru 25 de ani. Decizia președintelui în exercițiu din perioada respectivă Victor Ianukovici a provocat proteste masive – n.r.) în favoarea Rusiei, oamenii legii au înaintat suspiciuni de trădare pentru doi foști membri ai guvernului - fostul ministru al Afacerilor Externe Konstantin Grișcenko și fostul conducător al Ministerului Justiției Alexandr Lavrinovici, a comunicat oficiul procurorului general.
Potrivit informațiilor operative, inculpații se află în străinătate, așa că suspiciunile au fost anunțate în lipsă.
În timp ce MiG-urile moldovenești ruginesc...
Slovacia este dispusă să ia în considerare posibilitatea transferării în Ucraina a 11 avioane de luptă MiG-29, a declarat ministrul slovac al apărării, Yaroslav Nagy.
În același timp, el a precizat că Slovacia nu poate furniza gratuit avioane. Potrivit ministrului, fiecare MiG-29 costă aproximativ 35 de milioane de euro. „Avioanele urmează să fie scoase din uz la sfârșitul lunii august. Suntem deschiși să discutăm despre transferul lor în Ucraina, ținând cont de aspectele financiare și de toate celelalte, așa că decizia nu a fost încă luată”, a declarat Nagy la o conferință de presă comună cu secretarul britanic al apărării, Ben Wallace.
Au tocat banii contribuabililor pentru a-și lustrui imaginea
Investigatorul principal al Bellingcat, Hristo Grozev, a declarat pentru LIGA.net că aproximativ 120 de ofițeri ai Serviciului cinci al FSB și până la 40 de la GRU au avut în obligațiunile de serviciu lucrul împotriva Ucrainei, dar analizele lor s-au dovedit a fi o ficțiune, ceea ce a făcut ca Putin să piardă încrederea în aceste servicii.
Potrivit lui Grozev, FSB a recrutat, în total, aproximativ o mie de agenți în Ucraina, în timp ce GRU a dezvoltat o rețea paralelă de agenți, care număra până la 300 de persoane.
NATO, pentru întărirea capacității de apărare a Ucrainei
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Jens Stoltenberg a declarat într-un interviu că NATO va furniza Ucrainei sute de sisteme portabile de combatere a dronelor: „Va fi furnizat un pachet de asistență cuprinzător, inclusiv echipamente de comunicații, combustibil, medicamente, veste de protecție, echipamente de protecție împotriva minelor, amenințărilor chimice și biologice, precum și sute de sisteme antiaeriene portabile de om”.
Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al apărării, speră că, după echiparea suplimentară a aerodromurilor, Ucraina va putea primi avioane F-16: „Avem șansa ca piloții noștri să înceapă să stăpânească generația deja modernă de aeronave. Toată lumea visează la F-16, la fel și eu, dar va trebui de făcut ceva cu aerodromurile. Prin urmare, cred că vom putea primi avioane din această clasă.”
Porturile, gata de a începe transportarea grâului
Ucraina se pregătește să reia săptămâna aceasta exporturile de cereale prin Marea Neagră, a declarat ministrul infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Potrivit acestuia, documentele tehnice interne ale Centrului de coordonare vor fi elaborate la Istanbul, urmând ca din 27 iulie Centrul să înceapă să funcționeze.
Prin coridoarele maritime din trei porturi ale regiunii Odessa, Ucraina intenționează să exporte lunar 3 milioane de tone de produse agricole, a declarat Alla Stoyanova, directorul Departamentului de Politică Agricolă al OVA, pentru Suspіlny.
Potrivit ei, este vorba despre porturile Odesa, Cernomorsk și Yuzhny. Primele două vor fi lansate săptămâna aceasta, iar celălalt se va alătura săptămâna viitoare. Stoyanova a amintit că pe timp de pace, prin aceste porturi erau exportate în fiecare lună aproximativ 5 milioane de tone de cereale.
În condițiile actuale, urmând rute alternative (pe calea ferată, camioane și prin Delta Dunării) ucrainenii au reușit să exporte în iunie 2,2 milioane de tone de cereale.
De cealaltă parte, respingând învinuirile de nerespectare a înțelegerilor pe marginea „grâului ucrainesc”, ministrul rus de externe Sergei Lavrov a spus că Rusia, în cadrul acordului cu cereale, „nu și-a asumat obligații care să împiedice continuarea operațiunii militare speciale și distrugerea infrastructurii militare a Ucrainei”.
Kazahstanul, pe cale de ași regândi politicile
Kazahstanul a decis să-și întărească armata, temându-se de un război cu Rusia, scrie WSJ. Astfel, țara își va mări bugetul apărării de 1,5 ori, cu 441 miliarde tenge (aproximativ 918 milioane dolari), precum și va regândi poziția Rusiei în politica sa externă, urmând să stabilească contacte cu țări precum Statele Unite, Turcia și China. Frica de ambițiile rusești este în creștere, a spus un înalt oficial: "Imaginați-vă dacă nu ar fi avut Ucraina drept cal de bătaie. Pe noi ne așteaptă același lucru?"
”Schizofrenie rusă clasică”
Ministrul rus de externe, Sergei Lavrov a opinat că Rusia „va ajuta poporul ucrainean” să scape de un regim absolut „antipopular și antiistoric”: „Ne este milă de istoria ucraineană, care se prăbușește sub ochii noștri, și îi compătimim pe cei care au cedat propagandei de stat a regimului de la Kiev”.
Lavrov a subliniat că popoarele rus și ucrainean „vor continua să trăiască împreună”.
În replică, Mihail Podoliak, consilier al oficiului Președinției ucrainene, a calificat drept „schizofrenice” declarațiile despre răsturnarea „regimului de la Kiev”. ”Schizofrenie rusă clasică: dimineața declari că Moscova se străduiește să negocieze, iar seara spui că scopul tău este „să scapi de regimul anti-popular de la Kiev.” Și asta o spune persoana care reprezintă o țară barbară care a invadat un teritoriu străin și ucide brutal ucraineni. Apropo, „regim”, este ceea ce ține de închisorile rusești, iar în Ucraina există un guvern ales legal care a câștigat alegeri corecte, competitive, democratice... Atâtea cuvinte necunoscute rusului de elita într-o singură propoziție”.
Cronica IPN
Vezi și:
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 10 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 8 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 4 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 3 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din week-end până azi, 1 august
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 27 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 25 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 23 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 22 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 20 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 19 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din week-end până azi, 18 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 16 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 15 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 13 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 12 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 8 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 4 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 1 iulie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 27 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 25 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 24 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 23 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 22 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 20 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 18 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 17 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 16 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 15 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 13 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 10 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 8 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 6 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 4 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 3 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri și până azi, 1 iunie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 31 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 30 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 26 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 25 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 24 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de week-end, 23 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 21 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 20 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 19 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 18 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 17 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 16 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 14 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 13 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 12 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 11 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN din weekend până azi, 10 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 7 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 6 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 5 mai
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 30 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 28 aprilie
- Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 27 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 5 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 4 aprilie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 31 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 30 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 29 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 28 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 26 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 25 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 24 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 23 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 22 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 21 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 19 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 18 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 17 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 16 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN din weekend până azi, 14 martie
- Războiul ruso-ucrainean: cronica IPN de ieri până azi, 12 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 11 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 10 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 9 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN de ieri până azi, 8 martie
- Situația în Ucraina: cronica IPN în weekend
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 5 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 4 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 3 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 2 martie
- Situația în Ucraina: evoluții de ieri până azi, 1 martie
- Situația din Ucraina: principalul, de ieri până azi