Războiul de pe Nistru putea fi preîntâmpinat, preşedintele Uniunii Voluntarilor
Nici un război nu poate soluţia vreun conflict, iar războiul de pe Nistru, declanşat în 1992, a putut fi evitat de către autorităţile Republicii Molodova. Aceasta este concluzia preşedintelui Consiliului Republican al Uniunii Voluntarilor din Republica Moldova, Sergiu Caracai. El a declarat pentru Info-Prim Neo că ţara ar fi putut fi putut preîntâmpina ceea ce s-a întâmplat în 1992, dacă ar fi fost asigurat un control mai strict din partea serviciului de securitate şi organelor de ordine.
„În Republica Moldova putea să nu existe conflict în acel timpul, iar aceasta dacă îşi făceau bine lucrul organele Republicii Moldova. Securitatea, poliţia trebuiau să lucreze, în pofida faptului că Armata Naţională nu exista. Trebuiau controlate din start acţiunile KGB-ul încă de pe timpul când pregătea dezbinarea Republicii Moldova. Dar nu au făcut nimic nici cei de la securitate, nici cei de la poliţie nu au făcut nimic pe atunci”, spune Sergiu Caracai.
„Conflictul de pe Nistru nu este o problemă cu Transnistria, dar cu Rusia şi cu Uniunea Europeană. Trebuie să se rezolve conflictul nu cu bandiţii cei din partea stângă a Nistrului. În Transnistria, de fapt, Rusia conduce, acolo este armata a 14-a, nu conduce altcineva din partea cealaltă a Nistrului. Smirnov este un nimeni, Moscova, dacă vrea, imediat îl scoate şi îl pune pe un altul. Acolo noi nu putem vorbi de democraţie sau de altceva, sau de alegeri corecte”, menţionează Preşedintele Consiliului Republican al Uniunii Voluntarilor.
El spune că este originar din partea stângă a Nistrului şi această calitate l-a determinat în special să se înroleze voluntar în acţiunile militare. „Am simţit ca şi cum din interior că ţara este în primejdie, că ea cere să o salvăm de duşmanul în mare parte din exterior”, a precizat Sergiu Caracai.
Potrivit lui, după aproape 20 de ani de la începerea conflictului de pe Nistru, participanţii la război în calitate de voluntari au rămas cu amintiri, regrete şi mai puţine facilităţi din partea statului.
„Au fost şi sunt cele mai straşnice amintirile războiului de pe Nistru. Acum ne dăm seama că am fost folosiţi de către autorităţile statului. Nici până la acest moment noi nu suntem recunoscuţi ca voluntari de război. Solicităm acest lucru de mulţi ani, iar când autorităţile rezufă ne dăm seama că am fost folosiţi. Noi am înlocuit atunci Armata care nu exista, la apelul conducerii statului noi ne-am apărat Patria, punând mâna pe arme. Vrem doar să fim recunoscuţi prin lege, nu vrem să rămânem „bandiţi”, aşa cum ne socot unii. Anterior, am primit scrisoare de răspuns la solicitarea noastră de la un Institut al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în care se spune că noi, voluntarii, suntem străini în ţara noastră. Aşa au interpretat „savanâii” noştri noţiunea de „voluntar”, au egalat-o cu cea de „mercenar străin”. De aceasta şi vrem o Lege care prin care am fi recunoscuţi, prin care ar fi recunoscute acţiunile noastre. Vrem să ne recunoască ziua de 19 iunie drept Zi de comemorare a celor care au avut de suferit de pe urma războiului de pe Nistru, pentru că ne-am ridicat toţi pentru eliberarea Benderului (Tighinei). Din toţi cei care au luptat în războiul din 1992, 80% au fost voluntarii. Mulţi dintre ei şi-au dat viaţa pentru Patrie, şi-au jertfit tot ce au avut mai scump, iar acum nu suntem nici măcar recunoscuţi ”, adaugă Sergiu Caracai.
Duminică, 19 iunie, organizaţiile participanţilor la luptele pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova vor organiza depuneri de flori şi mese de pomenire în memoria combatanţilor căzuţi la Tighina. Conform datelor făcute publice, în războiul de pe Nistru au participat în jur de 28 de mii de combatanţi.