Ratificarea Acordului de Asociere va impulsiona investiţiile, Elena Frumosu

După ratificarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova va fi mai credibilă în faţa investitorilor şi partenerilor străini, susţine Elena Frumosu, deputat PLDM, menţionând că asocierea cu Uniunea Europeană este un obiectiv stabilit din 2009 şi că guvernarea îşi va onora acest angajament.

„Vrem să se îmbunătăţească climatul investiţional, pentru că locurile de muncă nu le deschide doar statul, dar sunt deschise de către agenţii economici. Trebuie să creăm un teren precoce”, a declarat parlamentara pentru IPN, într-un sondaj desfăşurat printre deputaţi. Elena Frumosu a mai spus că ratificarea Acordului de Asociere este un proces care poate să se încununeze cu succes numai dacă Republica Moldova va întrunit condiţiile necesare. Schimbările nu se vor produce peste noapte, ci pe parcurs, timp în care Republica Moldova trebuie să muncească sârguincios.

Semnarea Acordului de Asociere cu UE va avea loc pe 27 iunie, după care Parlamentul Republicii Moldova urmează să-l ratifice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.