Ratele de dobândă la creditele și la depozitele overnight continuă să scadă

Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt se stabilește la nivel de 10% anual, comparativ cu 14% în luna martie. De asemenea, ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight se stabilesc la nivel de 12% și, respectiv de 8% anual – în scădere cu 4 puncte procentuale. Ratele au fost stabilite de către Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, BNM menționează că adoptarea în timp util a măsurilor restrictive de politică monetară pe parcursul anului 2022 a dus la schimbarea trendului inflației. Astfel, după valoarea maximă atinsă în luna octombrie 2022 (34,6 la sută), procesul inflaționist s-a temperat continuu, inflația înregistrând nivelul de 18,1 la sută în luna aprilie 2023.

„Creșterea tarifelor cu efectele lor secundare, războiul din Ucraina, seceta din vara trecută și majorarea accizelor la începutul anului mențin inflația cu mult deasupra țintei. Însă, cererea dezinflaționistă, începând cu mijlocul anului trecut, și aprecierea leului de la începutul acestui an continuă să atenueze din presiunile factorilor menționați”, se arată în decizia de politică monetară a BNM din 11 mai 2023.

În ședința de astăzi a fost aprobat și cel de-al doilea Raport asupra inflației, care va fi publicat pe data de 15 mai 2023.

Banca Națională susține că tendințele anticipate în rundele anterioare rămân valabile. Prognoza inflației a fost micșorată pentru întreaga perioadă comparabilă, în mare parte, din contul tuturor componentelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.