Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt se stabilește la nivel de 17%, comparativ 20% în decembrie. Totodată, ratele de dobândă la creditele overnight se stabilesc la nivelul de 19% anual, iar la depozitele overnight se stabilesc la nivelul de 15% anual, în ambele cazuri cu trei puncte procentual mai puțin. O hotărâre în acest sens a fost adoptată pe 7 februarie de către Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN.
„Această decizie este adoptată din perspectiva asigurării continuității măsurilor stimulatoare în contextul ciclului de relaxare a politicii monetare început la sfârșitul anului precedent pe fondul unor premise întemeiate asociate continuării unui cadru macroeconomic dezinflaționist”, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei într-o conferință de presă.
Potrivit lui, decizia respectivă este condiționată de confirmarea veridicității prognozei BNM din luna octombrie 2022 și de perspectivele de decelerare a inflației anuale sub impactul unor presiuni dezinflaționiste pronunțate din partea cererii interne și externe. De asemenea, este vorba și despre un impuls fiscal neutru, validat și de prognoza curentă.
„Conform prognozei curente, rata anuală a inflației va avea o tendință descendentă rapidă pe parcursul anului curentă, revenind în intervalul de variație a țintei în trimestrul doi al anului 2024 și unde se va menține până la sfârșitul orizontului de prognoză”, spune guvernatorul BNM.
Decizia BNM este orientată spre susținerea echilibrării economiei naționale prin crearea condițiilor monetare pentru impulsionarea și accelerarea cererii agregate, precum și revigorarea consumului, activând în acest sens canalele mecanismului de transmisie, inclusiv cel de creditare.