Raportul Krol II trebuie examinat la următoarea ședință a CSS, șeful statului

În condițiile în care Banca Națională a Moldovei a primit raportul final despre investigația fraudei bancare de la companiile Kroll, decizia și recomandarea Consiliului Suprem de Securitate către BNM este ca acest raport să fie prezentat pentru examinare în cadrul următoarei ședințe a Consiliului. O declarație în acest sens a fost făcută de către președintele Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă, susținute după ședința CCS, transmite IPN.

Șeful statului spune că potrivit clauzelor acordului cu Kroll, Banca Națională nu are dreptul să facă public raportul. Însă, potrivit lui Igor Dodon, decizia CSS a fost ca guvernatorul Băncii Naționale să discute cu reprezentanții companiei străine pentru ca raportul să ajungă în cel mai apropiat timp pe masa Consiliului Suprem de Securitate.

În cadrul ședinței a fost abordat și subiectul declarațiilor de unire semnate de primari și consilieri ai localităților din Republica Moldova, pe care Igor Dodon le consideră acțiuni antistataliste. El a propus modificarea legislației penale pentru a cuprinde prevederi clare de răspundere penală pentru asemenea acțiuni. Șeful statului a mai spus că va adresa o scrisoare oficială către ONU și Consiliul Europei, organizații în care Republica Moldova și România sunt state membre, prin care să va solicita să se expună pe acest subiect.

Președintele a spus că ședința CSS a avut loc în componență nouă, întrunind 12 membri din 18. Fiind întrebat care sunt membrii noi incluși, Igor Dodon a evitat să dea nume. Șeful statului a mai spus că la ședința Consiliului de astăzi, 7 martie, au lipsit președintele Parlamentului, Andrian Candu, premierul Pavel Filip, ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, ministrul apărării Eugeniu Sturza, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Roman Boțan, dar și reprezentantul Serviciului de Informații și Securitate.

În cadrul ședinței, a fost aprobată agenda de lucru a CSS pentru anul 2018 și s-a stabilit ca ședințele Consiliului să se desfășoare cel puțin o dată în trimestru.

  • igor dodon despre raportul kroll ii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE