Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova vine la Chişinău

Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius, va efectua în perioada 2-3 iulie o vizită în Republica Moldova. Programul vizitei include întrevederi cu şeful statului Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului Andrian Candu, şi premierul interimar Natalia Gherman, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Parlament, raportorul Parlamentului European va mai discuta cu deputaţii din Comisiile politică externă şi integrare europeană, drepturile omului şi relaţii interetnice, juridică, numiri şi imunităţi, precum şi cu conducerea fracţiunilor parlamentare şi a secretariatului Parlamentului. Potrivit programului vizitei, europarlamentarul Petras Austrevicius va mai avea întâlniri cu şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola şi cu coordonatorul rezident ONU şi reprezentantul rezident PNUD în Republica Moldova, Dafina Gercheva.

Pe data de 3 iulie, Petras Austrevicius va vizita UTA Găgăuzia, unde va avea întrevederi cu başcanul Irina Vlah şi cu reprezentanţii Adunării Populare. Europarlamentarul va vizita şi Oficiul teritorial de informare a Parlamentului de la Comrat.

Eurodeputatul este şi coordonatorul Programului anual de cooperare între Parlamentul European şi Parlamentul Republicii Moldova pentru anul 2015. Programul de cooperare prevede oferirea asistenţei Parlamentului în aproximarea şi armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar, consolidarea capacităţilor comisiilor parlamentare, susţinerea Oficiilor teritoriale de informare a Parlamentului, organizarea seminarelor parlamentare, organizarea vizitelor de studiu la Parlamentul European, oferirea asistenţei Parlamentului în elaborarea Regulamentului de Procedură, oferirea de burse pentru funcţionari în cadrul Programului de burse „Democraţie”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.