Raport la sfârşit de mandat: Valeriu Troenco

La sfârşit de mandat guvernamental, nu toţi miniştrii au prezentat un raport de activitate. Agenţia de Presă IPN le-a propus să relateze care au fost succesele, dar şi insuccesele în perioada cât au condus ministerele.
---


Ministrul apărării, Valeriu Troenco, a apreciat că a avut un mandat scurt, de nouă luni, şi a venit la minister într-o perioadă în care erau în plină desfăşurare evenimentele din Crimeea şi Ucraina. „Ministerul Apărării avea nevoie de o persoană profesionistă, capabilă să conducă această instituţie a statului şi să facă faţă eventualelor provocări. Ţinând cont de experienţa de luptă din perioada războiului de la Nistru, dar şi cea din funcţii de conducere la diferite instituţii, am decis să accept propunerea de a veni la conducerea Ministerului Apărării”, a comunicat Valeriu Troenco.

În această perioadă scurtă, oficialul spune că a încercat şi a reuşit să convingă clasa politică să-şi revizuiască atitudinea faţă de Armata Naţională, Ministerul Apărării, strategiile de apărare a statului, mai ales în condiţiile dificile în care se afla Republica Moldova. „Mă bucur să constat că prim-ministrul şi echipa guvernamentală au reacţionat pozitiv la argumentele noastre. Ca rezultat, ne-au fost alocate surse financiare, în condiţii foarte dificile, care au servit drept punct de pornire pentru refacerea armatei. Ulterior, am mers în fiecare unitate militară, începând de la centrul de comandă şi terminând cu blocul sanitar, pentru a evalua starea de lucruri. Am discutat cu ostaşii în termen, cu părinţii acestora, cu comandanţii de toate nivelurile”, a spus Valeriu Troenco.

Condiţii de trai şi de activitate mai bune pentru militari

Ministrul şi-a propus, împreună cu echipa, să facă mai bune condiţiile de trai şi de activitate pentru militarii în termen. Au fost iniţiate lucrări de reparaţie capitală practic în toate unităţile militare, cheltuielile fiind estimate la aproximativ 8 milioane de lei. „Am reuşit să reparăm cazarmele, cantinele şi am procurat utilaj şi mobilier, astfel încât soldaţii să dispună de condiţii decente pe perioada serviciului militar. Totodată, am îmbunătăţit semnificativ calitatea alimentaţiei soldaţilor şi echiparea acestora”, a relatat ministrul.

Realizarea majoră pe perioada mandatului său a fost restabilirea capacităţii de luptă a Armatei Naţionale. Astfel, 60% din tehnica militară a fost supusă reparaţiei, iar efectivul tuturor unităţilor militare şi-au testat abilităţile în centrele de instruire din ţară şi de peste hotare. Cel mai recent eveniment a avut loc la centrul de instruire al Brigăzii „Moldova” din Bălţi, unde un pluton al Infanteriei Marine americane dislocat la Constanţa a desfăşurat, împreună cu militarii moldoveni, un exerciţiu de luptă antitanc.

„Aceste două aspecte au dus la reducerea semnificativă, cu aproximativ 40%, a numărului de infracţiuni în armată comparative cu anul 2013”, a subliniat Valeriu Troenco.

Anul premierelor pentru Armata Naţională

Anul 2014 a fost anul premierelor pentru Armata Naţională. „Cred că cea mai importantă realizare a fost participarea, în premieră, a unui ministru al apărării al Republicii Moldova – şi sunt onorat că acesta am fost eu – la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, dar şi acceptarea ţării noastre la Platforma de Interoperabilitate şi Iniţiativa Consolidării Capacităţilor de Apărare. Aceste două programe prevăd acordarea de asistenţă în analiza capacităţilor noastre curente de apărare şi identificarea domeniilor care trebuie dezvoltate, dar şi pe segmentul de educație și instruire”, a apreciat ministrul.

Să nu uităm şi de cele două contingente de militari detaşaţi în Misiunea KFOR, care vin să demonstreze că Republica Moldova a trecut de la statutul de consumator la cel de furnizor de securitate, în măsura posibilităţilor – mai spune ministrul. Partenerii şi membrii NATO au înţeles semnalele Republicii Moldova, le-au apreciat şi au punctat clar: participarea Republicii Moldova la soluţionarea problemelor de securitate mondială va garanta susţinere şi ajutor.

„Şi dacă tot vorbim de premiere, este important să trecem în revistă defilarea militarilor din Garda de Onoare pe Champs-Elysees, la parada de la Paris, şi cea din Piaţa Constituţiei din Bucureşti – ei ne-au reprezentat cu cinste şi au purtat drapelul Republicii Moldova în faţa a milioane de oameni”, a mai spus oficialul.

Relaţia ministru – efectiv

Dacă ar fi să se refere la relaţia ministru – efectiv, Valeriu Troenco menţionează că la început a existat o perioadă de adaptare, dar a venit din start cu nişte principii de care s-a ghidat pe tot parcursul vieţii: relaţii bazate pe încredere, onestitate, omenie şi patriotism, iar miliarii şi civilii din armată au înţeles şi au apreciat acest lucru.

„Am crezut şi cred cu tărie că omul, pentru a fi avansat în funcţie şi grad, trebuie să demonstreze tuturor că merită acest lucru. Tocmai de aceea meritocraţia a stat la baza promovării personalului la funcţii de conducere. Sper că am obţinut rezultate la acest capitol într-un mandat atât de scurt. Pentru mine a fost important să activez într-un colectiv extraordinar, care m-a înţeles şi m-a susţinut, iar acum, la final de mandat, sunt sigur că aceşti oameni care au participat la realizarea multor proiecte – o parte dintre care am reuşit să le finalizăm, iar alta este în proces de realizare – vor continua ce am început împreună”, a menţionat ministrul.

De la bun început, Valeriu Troenco spune că şi-a stabilit obiective realiste şi se bucură că ele s-au materializat, datorită aportului fiecăruia dintre cei care astăzi formează Armata Naţională. „Mi-aş dori ca militarii şi civilii să înţeleagă că doar împreună şi cu efortul fiecăruia în parte vom reuşi să construim o armata de care are nevoie Republica Moldova, o armată modernă, cu un capital uman de calitate, gata să îndeplinească, în mod profesionist, toate misiunile ce-i revin. Eu sunt recunoscător sorţii pentru că mi-a dat posibilitatea să lucrez cu oameni deosebiţi, care traduc în viaţă motto-ul de la intrarea în Ministerul Apărării – Pentru Onoare, pentru Patrie, pentru Tricolor!”, a încheiat ministrul apărării.

Mariana Galben, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.