Raport la sfârşit de mandat: Andrian Candu

La sfârşit de mandat guvernamental, nu toţi miniştrii au prezentat un raport de activitate. Agenţia de Presă IPN le-a propus să relateze care au fost succesele, dar şi insuccesele în perioada cât au condus ministerele.
---


Vicepremierul Andrian Candu, ministru al economiei, a fost numit în funcţie  la 3 iulie 2014. „Astăzi, la final de mandat, pot spune cu certitudine că acesta a fost scurt, dar plin de provocări. În mai puţin de jumătate de an, cât am avut la dispoziţie, împreună cu profesioniştii de la minister, am reuşit să transpunem în realitate toate obiectivele urgente pe care mi le-am propus atunci când am fost învestit în funcţia de viceprim-ministru, ministru al economiei”, a specificat Andrian Candu.

În ziua când a depus jurământul, oficialul spune că era conştient că îşi asumă o mare responsabilitate, urma să ducă la bun sfârşit proiecte importante ce se aflau departe de etapa finală, iar multe activităţi iminente nici măcar nu fusese iniţiate. Andrian Candu crede că cel mai dificil examen la care a fost supus în aceasta perioadă este cel al asigurării securităţii energetice. Când a venit la minister, a găsit un contract de livrare a gazului rusesc cu valabilitate aproape de expirare. Imediat a dat startul negocierilor cu Gazprom, discuţiile au fost purtate într-o atmosferă sumbră şi încordată, după cum le califică oficialul.

Negocierile cu Gazprom

Pe de o parte, colegii de la minister erau pesimişti în privinţa obţinerii unor avantaje pentru ţară, de cealaltă parte, au fost presaţi continuu de speculatorii care ţineau cont doar de interesul personal. Unii spuneau că în această iarnă vom îngheţa, alţii că preţul gazului va fi majorat şi că, în general, nu va fi semnat niciun contract. În acel moment, având un conflict la frontieră, declaraţiile lor câştigau în credibilitate şi chiar au reuşit să provoace emoţii cetăţenilor.

Acum, Andrian Candu poate spune că şi aceste speculaţii l-au mobilizat să aibă un dialog cât mai constructiv cu Gazprom şi chiar să vină cu abordări şi solicitări noi.‎ Astfel, echipa ministerului a reuşit să semneze contractul şi chiar să reducă preţul la gaze cu 42 de dolari şi a convenit, ca după sărbătorile de iarnă, să înceapă negocierea unui nou contract de furnizare şi tranzitare a gazelor naturale. „Iar bucuria mea la acest capitol va fi şi mai mare atunci când celelalte instituţii responsabile îşi vor îndeplini obligaţiunile şi vor interveni pentru ca reducerile de preţ să se regăsească şi în facturile consumatorilor”, a remarcat oficialul.

Acţiunile impuse de embargouri

Andrian Candu spune că emoţii mari i-a creat şi problema embargoului impus fructelor moldoveneşti de Federaţia Rusă, acesta a fost motivul care l-a determinat să întreprindă vizite de lucru în Germania şi Statele Unite ale Americii, unde a cerut să se găsească loc pe pieţele de acolo şi pentru recoltele producătorilor din Republica Moldova. La toate întâlnirile la care a participat, a cerut să fie asigurat schimbul de experienţă şi asistenţă pentru fermieri şi atragerea investitorilor străini în ţară. Acest mesaj l-a adresat şi tuturor ambasadorilor, reprezentanţilor ţărilor europene la Chişinău cu care a avut întrevederi.

Tot în această perioadă s-a reuşit finalizarea negocierilor şi semnarea Acordului cu Banca Mondiala privind îmbunătăţirea sistemului municipal de încălzire eficientă. Împreună cu Banca Europeana de Dezvoltare şi Cooperare (BERD), s-au dus la bun sfârşit negocierile şi s-a semnat Acordul de contribuţie ce prevede participarea Republicii Moldova la Fondul Parteneriatului Estic privind Eficienţa Energetică şi Mediu (E5P). Moldova a participat la reuniunea anuală a Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional, unde a convenit asupra formatului şi elementelor de bază pentru noul Program de ţară, care ar urma să fie negociat la începutul anului 2015.

„Important de menţionat este faptul că s-a muncit din greu pentru ca, în pofida tuturor barierelor politice şi economice, să reuşim înregistrarea unei creşteri economice semnificative, iar estimările mele depăşesc cifra de 3%”, a precizat ministrul.

Securitatea energetică

O altă realizare cu care Andrian Candu se mândreşte este faptul că familiile social-vulnerabile nu vor îndura frigul în această iarnă. Şi asta pentru că în baza unui dialog constructiv pe care l-a avut cu Guvernul României, s-a reuşit semnarea unui Memorandum ce prevede alocarea a 2 milioane de euro pentru procurarea cărbunelui. La capitolul securitate energetică, ministrul spune că în acest an s-au înregistrat progrese mari. Aici se încadrează şi finalizarea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni, care va fi funcţional începând cu 1 ianuarie 2015. Iar vestea cea mai bună este că gazul românesc ne va costa 1010 roni, un preţ rezonabil în comparaţie cu toate ofertele de până acum.

„Mandatul de ministru al economiei pe parcursul acestor 5 luni mi-a dat o lecţie: în pofida timpului restrâns care ţi se oferă şi a condiţiilor incerte, dacă te mobilizezi şi ai în jurul tău oameni profesionişti şi devotaţi, succesul este garantat”, a spus oficialul.

Priorităţi pe agenda reformelor

Adevărul e că în jumătate de an este imposibil să faci schimbări cu efect imediat. Andrian Candu crede că restanţe la capitolul reforme are atât Ministerul Economiei, cât şi toată construcţia guvernamentală. Ajustarea structurilor la principiile europene este crucială şi cea mai importantă în acest moment. Pentru a avea o ţară stabilă trebuie să se facă intervenţii majore şi radicale în punctele sensibile şi doar atunci schimbările vor fi simţite cu adevărat de către cetăţeni.

În procesul de reformare a sistemului trebuie să existe un singur scop, cel de stimulare a potenţialului de creştere economică a ţării şi reducerea vulnerabilitaţilor cu care ne confruntăm. Însă, obiectivele meţionate sunt preconizate pe termen mediu şi lung şi pot fi atinse doar pe parcursul unui mandat deplin, de 4 ani, mai spune Andrian Candu.

În continuare, se va insista asupra restabilirii priorităţilor de pe agenda cu reforme şi se va încuraja implementarea proiectelor prevazute în Acordul de Asociere şi Acordului de Comerţ Liber cu UE (DCFTA), care vor contribui semnificativ la creşterea economică a ţării, sporirea competitivităţii în domeniu, diversificarea producţiei exportate şi stabilirea unei reguli sănătoase pentru exportatori.

Mai este mult de muncă

Mai este mult de muncă şi la implementarea obiectivelor de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM). Este nevoie de îmbunătăţirea procedurii ce prevede finanţarea acestora, încurajarea spiritului antreprenorial, sporirea competitivităţii şi desigur dezvoltarea educaţiei antreprenoriale.

Ministrul consideră că pentru Republica Moldova noţiunea de „economie modernă” reprezintă cheia succesului, ceea ce presupune investiţii inteligente şi inovaţii în domeniul tehnologiilor moderne. O agendă digitală şi aplicabilă pentru ţară prevede interacţiunea persoanelor fizice şi a celor juridice cu autorităţile de stat doar prin intermediul tehnologiilor moderne, cum ar fi: e-comerţ, e-raport, e-autorizaţii (sau licenţe) etc. Anume în aşa mod pot fi asigurate operativitatea şi comoditatea, iar factorii care favorizează elemente de corupţie ar fi eliminaţi din start.

Andrian Candu a concluzionat că mai avem de muncit la construirea statului Republica Moldova dezvoltat multilateral. Important este că există idei cum să fie realizat acest scop şi cel mai important – se dispune de suport atât financiar, cât şi consultativ din partea Uniunii Europene.

Mariana Galben, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.