Raport IPP: Reforma poliţiei a avansat, dar mai sunt restanţe

În pofida realizărilor obţinute prin implementarea Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, mai există restanţe, iar una dintre cele importante ţine de reforma Trupelor de carabinieri. Aprecierile sunt date într-un raport realizat de Institutul de Politici Publice, la solicitarea Fundaţiei Soros-Moldova, transmite IPN.

Directorul programului de drept al Fundaţiei Soros-Moldova, Victor Munteanu, a declarat într-o conferinţă de presă că, potrivit analizei, Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului a avut un impact pozitiv asupra separării funcţionale dintre Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei, asupra demilitarizării ministerului şi asigurării transparenţei mai mari în activitatea poliţiei şi a ministerului, dar şi la capitolul  încrederii populaţiei în instituţiile poliţiei.

La capitolul restanţe, Victor Munteanu spune că, în comparaţie cu reforma sistemului judecătoresc şi cea a Procuraturii Generale, unde au fost stabilite termene exacte de implementare, în cazul reformei MAI nu există o claritate la acest capitol. „Când vorbim de reforma poliţiei, şi în mod special domeniul care ne interesează pe noi foarte tare, urmărirea penală şi respectarea drepturilor omului la etapa urmării penale, avem o lipsă de sincronizare cu reforma Procuraturii, cu ceea ce se cheamă activitatea organului de urmărire penală. În mod special este vorba de Direcţia investigaţie şi Direcţia urmărire penală”, a menţionat Victor Munteanu, adăugând că nu există o claritate dacă concepţia de reformare a MAI, adoptată în 2010, mai este sau nu documentul de reper pentru continuarea reformei.

Directorul programului de drept al Fundaţiei Soros-Moldova notează că nimeni în acest moment nu poate spune foarte clar nici care este preţul acestei reforme şi nu se ştie foarte bine care este finalitatea acesteia. „Consider că este necesar să facem calcule foarte clare cât ne costă această reformă. Nu trebuie să ne temem de cifre. Am putut-o face în cazul justiţiei, trebuie să o putem face şi în cazul MAI şi să ştim clar cât durează acest proces”, a adăugat Munteanu.

Pregătirea profesională a poliţiştilor este o altă problemă constatată în raport, şi anume la partea ce ţine de mecanismele de intervenţie a poliţistului, mecanismul de evaluare profesională şi creştere ierarhică. Experţii au subliniat că este nevoie de transparenţă şi claritate, ca fiecare poliţist să ştie de ce este evaluat şi ce urmează după ce va fi evaluat.

  • victor munteanu despre reforma.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE