Raionul Slobozia se confruntă cu o creştere a ratei şomajului

Numărul şomerilor care apelează la Centrul de ocupare a forţei de muncă din raionul Slobozia, regiunea transnistreană, este în creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit portalului de ştiri news.es-pmr.com, în primele 6 luni ale anului pentru ajutor în găsirea unui loc de muncă s-au adresat cu 14% mai multe persoane decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Specialistul principal în dezvoltarea de programe de muncă şi piaţa muncii, din cadrul Centrului regional de analiză, Angelika Markevitch , a menţionat că în primele 6 luni ale anului circa 1300 de persoane au depus dosarele pentru un loc de muncă. Iar peste 700 de persoane au primit stat de şomer. „ Aproximativ 50% din şomeri sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 41 şi 57 de ani. Iar a cincea parte din şomeri o constituie tinerii cu vârsta de la 16 la 30 de ani, care au absolvit o instituţie de învăţământ general sau secundar”, a declarat Angelika Markevitch. Specialistul a mai menţionat că la acest moment cei mai solicitaţi sunt mecanicii, croitoresele, muncitori în firme agricole, asistente medicale, profesorii. Însă şomerii acceptă cu greu un post de muncă dacă acesta este departe de locul de trai sau dacă impune un program de lucru special. Centrul de ocupare a forţei de muncă din Slobozia are în baza de date 700 de locuri de muncă vacante. În prima jumătate a anului au fost angajate 79 de persoane în servicii de îngrijire de catering, industrie şi sănătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.