Radu Mudreac spune că prin dosarul intentat încearcă să i se închidă gura

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac, afirmă că îi vine greu să comenteze cele invocate de procurorul general interimar în adresa sa deoarece nu a făcut cunoștință cu materialele cauzei. „Întrebarea: este vreo plângere de la cineva? Este vreun prejudiciu adus statului? Anual se achită un milion și ceva impozitul? Da. În ce constă problema?”, a întrebat Radu Mudreac în plenul Parlamentului, unde procurorul general interimar a cerut ridicarea imunității sale parlamentare, transmite IPN.

Radu Mudreac afirmă că, fiind membru al comisiei de anchetă cu privire la cariere, primește tot felul de mesaje de amenințare. I se spune: „Închide gura, fie pleacă din comisie”. A ridicat mai multe întrebări legate de cariera Micăuți, care ar aparține foștilor deputați Eugeniu  Nichiforciuc și Vladimir Andronache, iar la scurt timp i se intentează dosar penal.

După luarea sa de cuvânt, Radu Mudreac a ieșit din sala plenului, iar colegul său de fracțiune, Vlad Batrîncea, a declarat că acesta urmează să fie supus celei de-a treia intervenții chirurgicale pe inimă, iar starea lui de sănătate este pe seama procurorului general interimar. Acesta a propus ca Parlamentul să încuviințeze doar percheziții, nu și reținerea dau arestarea parlamentarului. Radu Mudreac a făcut un angajament că se va prezenta și în fața organelor de anchetă și în fața justiției oricând va fi nevoie.

Ședința continuă cu luări de cuvânt din partea deputaților. În fața Parlamentului s-au adunat mai mulți simpatizanți ai Partidului Socialiștilor, care acuză „răfuieli politice din partea Partidului Acțiune și Solidaritate”.

Procurorul interimar Dumitru Robu a declarat în plen că există bănuieli rezonabile că în noiembrie 2011, Radu Mudreac, în calitatea sa de administrator al SRL „Gradioni”, acționând împreună și de comun acord cu alte persoane, a încheiat opt contracte de împrumut cu diferite persoane fizice, suma totală fiind 3,2 milioane de lei. De asemenea, în noiembrie 2014, compania reprezentată de directorul Radu Mudreac a încheiat pretinsul contract de împrumut cu o altă persoană fizică, obiect al contractului fiind suma acordată cu împrumut de 376 mii lei. La fel, în perioada noiembrie 2014-octombrie 2015, soția deputatului ar fi încheiat 17 contracte de împrumut cu diferite persoane fizice prin care a contractat împrumuturi financiare în sumă totală de 4,7 milioane de lei pentru edificarea construcției comerciale situate pe strada Tighina din Chișinău. S-a constat că aceste contracte ar fi fictive.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE