Radu Albot a fost eliminat din primul tur al turneului Roland Garros

Radu Albot a fost eliminat din primul tur al turneului de Mare Şlem Roland Garros. Tenismenul moldovean a fost învins cu 6-2, 6-4, 7-6 de francezul Jeremy Chardy, numărul 74 mondial, transmite IPN.

Partida a durat două ore şi nouă minute. Datorită calificării pe tabloul principal al competiţiei din Franţa, Albot a câştigat 10 puncte ATP şi 35 de mii de euro. Principalul favorit al turneului este scoţianul Andy Murray.

Radu Albot, în vârstă de 27 de ani, ocupă în prezent locul 88 în clasamentul mondial. În cariera sa el a cîștigat 14 turnee din seria Futures și 3 din seria Challenger.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.