Radiodifuzorul public se plânge pe imixtiunea Parlamentului în politica editorială
IPNA Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) susţine că hotărârea Parlamentului R. Moldova din 28 august contravine legislaţiei în vigoare. Cu votul deputaţilor Alianţei pentru Integrarea Europeană, legislativul a cerut radiodifuzorului public o oră de emisie la postul de televiziune Moldova 1, în aceeaşi zi, în perioadă de maximă audienţă, precum şi difuzarea în direct a şedinţelor Parlamentului, începând cu 2 septembrie.
Într-o declaraţie a Companiei „Teleradio-Moldova”, citată de Info-Prim Neo, conducerea instituţiei audiovizuale remarcă că este vorba despre o imixtiune în politica editorială a companiei şi cere revizuirea subordonării radiodifuzorului faţă de legislativ.
În declaraţia TRM se spune că Parlamentul obligă compania să modifice în regim de urgenţă grila de emisie, să pună pe post emisiuni, indicând formatul, durata şi timpul difuzării lor. „Prin această acţiune Parlamentul R. Moldova încalcă vehement independenţa editorială a radiodifuzorului public, exercitând ingerinţă brutală în politica ei de programe”, se menţionează în declaraţie. Totodată, radiodifuzorul apreciază această decizie drept „o încercare de a periclita libertatea presei în R. Moldova”.
Conducerea TRM precizează că realizarea unei asemenea cerinţe necesită modificări în caietul de sarcini şi grila de emisie, care sunt aprobate anual de către CO şi CCA, şi întâmpină dificultăţi fără acoperirea financiară suplimentară a cheltuielilor în aceste scopuri. Anume acestea au fost şi motivele suspendării de către IPNA acum trei ani a transmisiunilor în direct a şedinţelor legislativului R. Moldova.
Pe parcursul întregii campanii electorale, partidele ce formează astăzi AIE – majoritatea parlamentară, au declarat că IPNA Compania „Teleradio-Moldova” necesită a fi restructurată, în vederea respectării statutului ei de companie publică. Potrivit deputaţilor noului legislativ, imediat după formarea Comisiei parlamentare pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mijloace de informare în masă, va fi analizată activitatea IPNA şi CCA.
Alexandru Tănase, prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, a spus pentru Info-Prim Neo că oamenii obedienţi fostei guvernări vor fi daţi afară, pentru că o instituţie publică nu trebuie să facă partizanat politic oricărei guvernări.