Preşedintele Radei Supreme de la Kiev, Vladimir Rîbak, a întrerupt şedinţa de vineri, 22 noiembrie, a legislativului după ce opoziţia a blocat tribuna ca urmare a discursului premierului Nicolai Azarov, informează ukrinform.ua. Pachetul euroconform nu a fost adoptat, iar următoarea şedinţă a Radei a fost stabilită pentru 3 decembrie, transmite IPN.
Guvernul Ucrainei a decis joi, 21 noiembrie, cu o săptămână înainte de Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, suspendarea discuţiilor preparatorii în vederea semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Premierul Nicolai Azarov susţine că decizia este una tactică, ţinând cont de situaţia economiei Ucrainei. Tot joi, Rada Supremă nu a votat pachetul de legi euroconforme, necesar pentru asocierea la UE. Printre ele şi proiectul privind permisiunea persoanelor condamnate de a fi tratate peste hotare. Aceasta se referea şi la fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko. Proiectele nu au fost susţinute de Partidul Regiunilor, care are cele mai multe mandate, şi de către comunişti.
După anunţul că Ucraina nu va semna Acordul de Asociere la UE, mai mulţi studenţi ucraineni şi alţi susţinători ai parcursului european au anunţat acţiuni de protest în mai multe oraşe. Noaptea trecută, pe piaţa centrală din Kiev, Maidan, s-au adunat circa 1500 de oameni, potrivit presei din Ucraina. Ucrainenii din mai multe oraşe pregătesc un „euromaidan” prin care să declare asocierea la UE a societăţii civile din Ucraina. Opoziţia ucraineană susţine aceste acţiuni şi îi îndeamnă pe toţi să participe la protest pe 24 noiembrie.
Odată cu stoparea semnării acordului, Guvernul Ucrainei a propus în schimb crearea unei comisii tripartite Ucraina/Rusia/UE pe tema comerţului. Ministrul de externe al Lituaniei, Linas Linkevičius, a spus că o astfel de decizie nu are precedent în istoria UE şi nu înţelege de ce ar trebui implicată şi Rusia în relaţiile bilaterale dintre Ucraina şi UE.
Potrivit mediafax.ro, Uniunea Europeană a exprimat „dezamăgire” în legătură cu decizia Ucrainei de a renunţa la Acordul de Asociere, reiterând convingerea că „viitorul” acestei ţări constă într-o „relaţie puternică cu UE”. „Este o dezamăgire, nu doar pentru UE, ci şi pentru poporul ucrainean”, a declarat, Catherine Ashton, înaltul reprezentant UE pentru afaceri externe. În acelaşi timp, Duma rusească şi-a exprimat poziţia pozitivă faţă de decizia executivului ucrainean şi o consideră binevenită pentru ţară.
Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a dat asigurări că ţara sa va continua eforturile pentru integrarea europeană, în pofida suspendării acţiunilor preparatorii în vederea unui acord de asociere cu UE. În schimb, Arseni Iaţeniuk, un lider al opoziţiei ucrainene, îl acuză de înaltă trădare pe preşedintele Viktor Ianukovici, cerând demisia acestuia.