R. Moldova va semna Convenţia Consiliului Europei cu privire la protecţia copiilor contra exploatării sexuale

Ministrul Justiţiei, Vitalie Pârlog, va semna în numele R. Moldova Convenţia Consiliului Europei cu privire la protecţia copiilor contra exploatării sexuale, în cadrul celei de-a 28-a Conferinţă a Miniştrilor Europeni ai Justiţiei, care se va desfăşura în perioada 25-26 octombrie la Lanzarote, Spania. Potrivit programului Conferinţei, participanţii vor evalua gradul de corespundere a modalităţilor de acces la justiţie al copiilor, în special al celor care se află în conflict cu legea, în lumina exigenţelor Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţiei europene pentru exercitarea drepturilor copilului şi Convenţiei Consiliului Europei cu privire la protecţia copiilor contra exploatării şi abuzurilor sexuale. De asemenea, vor fi puse în discuţie diverse aspecte privind problema instituţionalizării copiilor, asigurării respectării drepturilor acestora şi rolul statului la acest capitol. Totodată, miniştrii Justiţiei ai statelor membre ale Consiliului Europei îşi propun să dezvolte o abordare comună în domeniul asigurării accesului la justiţie a grupurilor vulnerabile. În acest context, lucrările reuniunii vor pune accentul pe două categorii specifice de persoane deosebit de vulnerabile – migranţii şi solicitanţii de azil, pe de o parte, şi copii, pe de altă parte, inclusiv delincvenţii minori. Fluxurile importante de migranţi şi de solicitanţi de azil constituie în prezent pentru Europa o provocare fără precedent, care generează atât tensiuni, cât şi noi modalităţi de abordare a fenomenelor în discuţie. Conferinţa va pune în evidenţă problema accesului la justiţie a persoanelor care necesită protecţie specifică pentru a-şi putea exercita drepturile fundamentale, indiferent de naţionalitate sau statut, fiind propuse soluţii concrete pentru rezolvarea dificultăţilor cu care se confruntă aceste grupuri. Lucrările Conferinţei vor fi pregătite în cadrul reuniunilor separate şi comune ale Comitetului European pentru Cooperarea Juridică (CDCJ) şi Comitetului European pentru Problemele Criminale (CDPC), precum şi în cadrul reuniunii Înalţilor Funcţionari ai Ministerelor de Justiţie, care se vor desfăşura în ajunul Conferinţei, la 24 octombrie curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.