R. Moldova va achita cote de membru în diverse organizaţii internaţionale în valoare de 47,15 milioane de lei
R. Moldova va achita cote de membru în organizaţiile internaţionale în valoare de 47,15 milioane de lei (3,6 mil. USD). Această sumă a fost prevăzută în Legea bugetului pentru anul 2007.
Potrivit datelor Guvernului, repartizarea achitării cotelor de membru şi datoriilor RM faţă de organismele internaţionale şi regionale în 2007 s-a efectuat în funcţie de importanţa şi eficienţa acestor structuri, după criteriul stringenţii de plată, precum şi a respectării graficelor multianuale de restructurare a datoriilor.
Pentru transfer în anul 2007 au fost planificate cca 109 mii USD pentru Adunarea Interparlamentară a CSI, peste 400 mii USD pentru BIRD, cca 100 mii USD – pentru BERD, cca 110 mii – pentru Corporaţia Financiară Internaţională, 204 mii USD – pentru Organizaţia Internaţională a Sănătăţii, cca 150 mii euro – pentru Conferinţa Dunării, cca 107 mii euro – pentru Agenţia Interguvernamentală a Francofoniei.
În lista Guvernului sunt incluse 57 de organizaţii.
În total, potrivit datelor de la 1 ianuarie 2007, datoriile R.Moldova la plata cotelor de membru se cifrează la cca 261 mil. lei. Cotele de membru pe 2007 se ridică la 24,6 mil. de lei.
Cele mai mari datorii la acest capitol R.Moldova le are faţă de BIRD – cca 5 mil. USD, BERD – 2,5 mil. USD, Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor - cca 1 mil. USD, UNESCO – cca 1,3 mil. USD, Organizaţia Internaţională a Muncii – cca 2,5 mil. USD, Organizaţia Internaţională a Sănătăţii – cca 2,7 mil. USD etc.