R. Moldova se află pe locul 31 în clasamentul coeficienţilor UEFA
R. Moldova se află pe locul 31 în clasamentul coeficienţilor UEFA, în care România conduce detaşat.
Potrivit clasamentului publicat pe site-ul UEFA, R. Moldova, reprezentată de echipele Sheriff Tiraspol (poziţia 89 şi un coeficient de 2.5), Zimbru Chişinău (112 şi, respectiv, 2.0) şi Nistru Otaci (179 şi 0.0) are un coeficient mediu de 1.5 puncte.
România, reprezentată cu succes de Steaua (poziţia 2 şi un coeficient de 8.5), Dinamo (7 şi, respectiv, 7.5) şi Rapid (13 şi 7.0) este lider detaşat în clasamentul coeficienţilor UEFA, cu o medie de 7.666.
Următoarele trei ţări pe listă sunt Anglia (cu o medie de 5.375), Bulgaria (5.125) şi Spania (4.714).
Rusia vine pe locul 5, cu un coeficient mediu de 4.625 puncte.
Poziţiile din subsolul clasamentului – 51 şi 52 – sunt împărţite de Andora şi San Marino, cu un coeficient de 0.0 puncte.