R. Moldova mai are de lucru pentru a preveni tortura, avocaţi parlamentari

Aplicarea violenţei psihologice şi fizice asupra deţinuţilor, serviciile neadecvate din partea avocaţilor publici, condiţiile proaste de detenţie şi neinformarea rudelor despre locul aflării celor reţinuţi – sunt doar unele dintre carenţele depistate în activitatea instituţiilor de forţă de către avocaţii parlamentari. Constatările au fost inserate în raportul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM) privind activitatea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în anul 2008 şi primul semestru al anului 2009, transmite Info-Prim Neo. Raportul a fost lansat la o masă rotundă, în contextul Zilei internaţionale a ONU pentru susţinerea victimelor torturii, marcată la 26 iunie. Acesta reflectă rezultatul vizitelor efectuate de către Consiliul consultativ (constituit din membri ai diferitor organizaţii neguvernamentale şi instituţii de stat) în instituţiile penitenciare. „Deseori persoanele reţinute susţin că au fost maltratate de către poliţişti pentru a recunoaşte vina pentru încălcările comise, dar şi pentru cele pe care nu le-au înfăptuit. Am mai constatat că unele solicitări ale reţinuţilor, adresate colaboratorilor de poliţie, de exemplu pentru a chema un medic, rămân fără răspuns”, a spus la masa rotundă Anatolie Munteanu, avocat parlamentar, directorul CpDOM. Constatările inserate în raport au fost apreciate de către reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la masa rotundă, Veaceslav Iurcec, drept o viziune a CpDOM. „Sunt multe schimbări esenţiale înfăptuite de MAI. Multe aspecte din cadrul vizitelor Consiliului consultativ în instituţiile penitenciare nu sunt percepute obiectiv. Ei (membrii Consiliului consultativ – n.r.) se bazează doar pe legea cu privire la avocaţii parlamentari, însă şi noi avem regulamente interne”, a spus oficialul de la interne. Referindu-se la arestările din 7 aprilie şi la cele care au urmat după această dată, Anatolie Munteanu a declarat că majoritatea persoanelor au fost interogate în absenţa unui avocat, fiind tratate în condiţii proaste. „Cu certitudine spun că nu este admisă tortura în izolatoare, fiindcă ele zilnic sunt vizitate de către reprezentanţii procuraturii şi de către avocaţii persoanelor deţinute”, a replicat Veaceslav Iurcec. El a mai spus că toate obiecţiile la adresa poliţiei sunt luate în calcul „pentru a întreprinde măsuri adecvate”. Ludmila Popovici, directorul Centrului medical de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, este de părere că utilizarea limbajului comun, fie al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), fie cel al instrumentelor internaţionale care vin să ajute R. Moldova în prevenirea torturii, ar contribui la dezvoltarea unui dialog constructiv între societate şi stat. „Decât să plătim o mulţime de despăgubiri după deciziile de condamnare a Moldovei de către CEDO, mai bine ar fi să ne gândim ce facem. Autorităţile au carenţe foarte mari la nivelul implementării unor legi pe care noi le-am aprobat. Mecanisme pentru implementarea acestor legi nu există. Mecanismele de control nu necesită nişte investiţii chiar atât de mari, iar faptul că nu sunt bani, nu este o scuză adecvată”, a spus Ludmila Popovici. Directorul centrului „Memoria” s-a arătat convinsă că majoritatea cazurilor înaintate la CEDO după evenimentele din aprilie, vor fi câştigate de reclamanţi. „Eu nu văd nicio justificare a acţiunilor de violenţă din partea structurilor de forţă, care au avut loc pe 7, 8 şi 9 aprilie. Comportamentul foarte violent şi aspectul de intimidare al tinerilor deţinuţi a fost atât de evident, încât băieţii cărora le-am oferit tratament, spuneau că dincolo de vânătăile şi fracturile pe care le aveau, ei vorbeau despre umilinţa la care au fost supuşi”, a spus Ludmila Popovici. CpDOM a lansat şi o linie fierbinte la numărul de telefon {0 8001 2222} , la care cetăţenii pot sesiza cazurile de tortură. Raportul privind activitatea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în anul 2008 şi primul semestru al anului 2009 a fost realizat cu susţinerea misiunii OSCE în Moldova.
  • anatolie munteanu despre linia fierbinte.mp3
  •     0
  •   
  • ludmila popovici despre investiile statului.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.