R. Moldova găzduieşte în premieră o reuniune cu privire la securitate în cadrul Pactului de Stabilitate

R. Moldova găzduieşte în premieră Reuniunea Grupului Multinaţional Consultativ (MAG), a 19-a la număr. Reprezentanţii acestui for decizional al Centrului pentru cooperare în domeniul securităţii (RACVIAC) discută la Chişinău noua structură, componenţă şi politica de personal a organizaţiei, statutul ţărilor din componenţa MAG (Multinational Advisory Group). După cum transmite agenţia Info-Prim Neo, Centrul Regional de Asistenţă în Implementarea şi Verificarea Controlului Armelor (Regional Arms Control Verification and Implementation Assistance Centre – RACVIAC) a fost instituit în cadrul Pactului de Stabilitate, al cărui scop este consolidarea păcii, democraţiei, drepturilor omului şi economiei în Europa de Sud-Est. Ambasadorul Nedžad Hadžimusić, directorul RACVIAC, a comunicat joi, 10 aprilie, într-o conferinţă de presă că misiunea are drept scop promovarea dialogului şi cooperării în probleme de securitate în Europa de Sud-Est printr-un parteneriat al ţărilor din regiune şi a partenerilor internaţionali. Centrul contribuie la deschidere, transparenţă şi predictibilitate în regiune, prin încurajarea schimbului de informaţii, opinii şi idei. Asigurarea securităţii şi principiile de monitorizare a armamentului aflat pe teritoriul R. Moldova – acestea sunt beneficiile ţării din parteneriatul cu RACVIAC, a declarat comandantul Armatei Naţionale, şeful Marelui Stat Major, general de brigadă Ion Coropcean. Ion Coropcean este de părere că imaginea R. Moldova în domeniul apărării şi securităţii va fi promovată pe plan internaţional, în special, pe durata anului 2008, deoarece Moldova va exercita preşedinţia MAG RACVIAC şi va susţine iniţiativele lansate de organizaţie. R. Moldova şi-a asumat responsabilitatea de a organiza un şir de evenimente în domeniul securităţii, relevante procesului de reorganizare a iniţiativelor regionale din Europa de Sud-Est. Programul anual desfăşurat de RACVIAC cuprinde peste 30 de activităţi: conferinţe, seminare, cursuri de instruire, ateliere de lucru. Bugetul se estimează la 800 mii euro. Republica Moldova a aderat la iniţiativa regională RACVIAC în calitate de membru cu drepturi depline, în anul 2004, plătind anual cotizaţii în valoare de 10 mii euro. În cadrul celei de-a 19-a Reuniune a Grupului Multinaţional Consultativ participă circa 70 de reprezentanţi din 30 de ţări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.