R. Moldova este printre primele ţări în lume la numărul de inventatori raportat la numărul populaţiei

R. Moldova este printre primele ţări în lume la numărul de inventatori, raportat la numărul populaţiei, susţine vice-directorul Agenţiei pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Ion Daniliuc. La 1 iulie, la AGEPI erau înregistraţi 3168 de inventatori care au depus în ultimii ani cereri şi au obţinut brevete de inventatori. Sursa citată susţine că numărul real al inventatorilor moldoveni este mult mai mare, o bună parte fiind cei care au obţinut brevete pe timpul URSS, iar o altă parte au plecat peste hotare. Potrivit sursei citate, anual în R. Moldova se produc cca 250 invenţii din numărul de 1 mil. de invenţii la nivel mondial. Totodată, din numărul total de invenţii sunt implementate în economia R. Moldova doar 5-7%, cifră similară indicilor implementării invenţiilor în întreaga lume. Daniliuc spune că datele statistice atestă pentru 2006 comercializarea a doar 70 de invenţii, la o valoare totală de 30 mii de lei. Potrivit lui, multe întreprinderi din RM implementează invenţiile cercetătorilor moldoveni, dar nu vorbesc despre aceasta, fapt considerat drept un secret comercial. Ion Daniuliuc este convins de faptul că, odată cu implementarea Legii privind parcurile ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare, inventatorii din R. Moldova vor avea mari oportunităţi pentru comercializarea invenţiilor. Parcul tehnico-ştiinţific prevede formarea unui consorţiu din mai multe întreprinderi care folosesc inovaţiile şi le aplică în practică. Incubatoarele sunt structuri care transformă rezultatele ştiinţifice în inovaţii, pe care le comercializează.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.