R. Moldova a valorificat deja cotele acordate de UE la vin

R. Moldova a valorificat deja cotele acordate de Uniunea Europeană la vin. În perioada 1 martie - 15 octombrie Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) a eliberat 577 de autorizaţii pentru exportul celor 600 mii decalitri de vin. De autorizaţii au beneficiat 31 de companii vinificatoare din Moldova, transmite Info-Prim Neo. Potrivit MEC, în ceea ce priveşte cota acordată de UE pentru exportul de zahăr alb, de 15 mii tone, aceasta a fost valorificată în proporţie de 93,1% sau 12 970 tone. Autorizaţiile pentru orz au început a fi eliberate în luna iulie, cota fiind valorificată în proporţie de 40,7% sau 8 141 tone. Pentru această categorie de produse UE a acordat o cotă de 20 mii tone. Pentru 2009, Uniunea Europeană a majorat cotele la exportul acestor trei categorii de produse. Începând cu 1 ianuarie 2009, cota pentru vinuri va constitui 700 mii decalitri, pentru zahărul alb 18 mii tone, pentru orz 25 mii tone. UE a devenit cel mai important partener comercial al R. Moldova, datorită Preferinţelor Comerciale Autonome. Peste 55% din exportul moldovenesc este orientat spre UE. În ianuarie-august exporturile Moldovei în ţările UE au constituit 545,8 mln dolari, înregistrând o creştere de 34% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2007. Cele mai active exporturi ale produselor moldoveneşti sunt efectuate în România - 226 mln dolari, Italia - 116 mln dolari, Germania - 48,8 mln dolari, Polonia - 36 mln dolari, Marea Britanie - 31mln dolari. Principalele marfuri exportate în UE sunt: materialele textile, echipamentul electric, produsele alimentare si bauturile alcoolice, produsele regnului vegetal, incaltaminte, etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.