R. Moldova a avansat semnificativ pe calea reformelor democratice, constată raportul APCE

R. Moldova a avansat semnificativ pe calea reformelor democratice după ultimul raport de monitorizare şi a adoptat un număr important de măsuri pentru consolidarea instituţiilor democratice şi onorarea obligaţiunilor faţă de Consiliul Europei, se arată în proiectul raportului privind onorarea obligaţiunilor şi angajamentelor asumate faţă de CoE, care va fi pus în discuţie marţi, 2 octombrie în cadrul Adunării Parlamentare a CoE (APCE). Potrivit proiectului, Adunarea apreciază eforturile autorităţilor de la Chişinău în vederea desfăşurării reformelor ireversibile. De asemenea, APCE susţine acţiunile întreprinse pentru îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor democratice; creşterea independenţei şi eficienţei justiţiei; asigurarea libertăţii şi pluralismului mass-media; fortificarea democraţiei locale, etc. În raport se menţionează şi stabilitatea politică care a apărut după alegerile parlamentare din 2005, timp în care Parlamentul de la Chişinău a adoptat un număr mare de acte legislative, în concordanţă cu recomandările din Rezoluţia APCE din 2005. În acelaşi timp, APCE invită autorităţile moldoveneşti să completeze baza legislativă în conformitate cu toate recomandările rezoluţiei din 2005. În special se menţionează adoptarea Legii privind partidele politice, în conformitate cu recomandările experţilor CoE şi ai OSCE; adoptarea Codului Învăţământului; să colaboreze cu experţii CoE pentru aducerea legislaţiei privind autorităţile publice locale la standardele europene. Raportul a fost realizat de coraportorii CoE pentru R. Moldova Josette Durrieu şi Egidijus Vareikis.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.