PVE și PL, despre miza alegerilor parlamentare. Dezbateri IPN

După alegerile parlamentare din 24 februarie, ar fi necesar să se revină la principiile de guvernare de coaliție autentică, precum și trebuie restabilită echitatea social-politică prin prezența verzilor în Parlament, așa cum este în alte țări, în care problemele și soluțiile pot fi similare, susțin reprezentanții Partidului Politic Partidul Verde Ecologist. Totodată, în Parlament, după un an centenar în care suflul românesc s-a ridicat la cel mai înalt nivel, trebuie să acceadă o voce unionistă adevărată, și nu declarată, care va promova și va argumenta importanța unirii cu România, ca singura soluție fiabilă pentru Republica Moldova, afirmă reprezentanții Partidului Liberal. Declarațiile au fost făcute la dezbaterile publice cu tema: „Alegeri 2019: Va rog sa mă alegeți deputat pentru că...”, ediția a 104-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

Anatolie Prohnițchi, candidat din partea PVE, concurent electoral nr.14 pe circumscripția națională, consideră că, de mai mulți ani, unele partide au realizat că în Republica Moldova s-a terminat cu dictatura unui partid. Potrivit lui, este sortit deja de precedentul ciclu electoral ca în Parlament să existe o coaliție, precum și un Guvern de coaliție, așa cum o fac multe țări europene, despre care mulți concurenți electorali vorbesc. Deși aceștia fac multe declarații de dragoste și de credință Europei, se comportă altfel, stilul fiindu-le caracteristic „formațiunilor care fie au devenit clona unui partid în decădere, fie sunt formate după principiul oligarho-politic: bani – putere- iar bani”.

„În ceea ce ține de formațiunea noastră, nu o dată am zis pe parcursul electoralelor din diferiți ani, atât parlamentare, cât și locale, că prezența PartiduluiVverde Ecologist în Parlamentul Republicii Moldova este o necesitate. Și aceasta pentru că noi avem o doctrină ecologistă, de protecție a mediului, o doctrină socială, care este bazată în primul rând și pe educație, pe sănătate, pe respectarea principiului egalității de gen și multe altele. Promovăm idei nobile și corecte, pe care le susțin, după cum suntem marea majoritate documentați, țările europene”, a menționat Anatolie Prohnițchi.

În opinia sa, oamenii adesea spun că le place cum se trăiește în astfel de țări, precum Germania, Olanda, Elveția, dar acolo populația votează partidele verzi, care sunt în ascensiune și care înregistrează rezultate palpabile. Oamenilor le place și politica socială averzilor, inclusiv cea orientată și către cetățenii moldoveni plecați la muncă, le place justiția de acolo, curățenia, produsele calitative etc. „Deci, împreună trebuie să hotărâm, să ne hotărâm și să vă hotărâți să votați Partidul Verde Ecologist din Republica Moldova, care, fără mari declarații, din 2008 este membru cu drepturi depline al Partidului Verde European, are drept de vot acolo și poate influența deciziile politice ale Parlamentului European, pin intermediul Partidului Verde European. Și de asta zic că ar fi bine ca verzii din Moldova să fie votați și să fie prezenți în Parlament”, a notat Anatolie Prohnițchi.

Vlad Bilețchi, candidat din partea PL, concurent electoral nr.15 pe circumscripția națională, a declarat că aceste alegeri se desfășoară în baza unui sistem electoral nou pentru Republica Moldova. În opinia sa, sistemul mixt este unul necunoscut, dificil și greoi pentru populația Republicii Moldova, pentru că lumea încă nu s-a familiarizat cu aceste lucruri. Și în cadrul întâlnirilor pe care le are cu alegătorii, spune candidatul, constată că oamenii nu înțeleg cum funcționează acest sistem, care este diferența între un deputat ales în circumscripția națională și unul ales pe circumscripția uninominală. 

Vlad Bilețchi, candidat pe circumscripția uninominală nr. 26 Centru Buiucani, consideră că miza alegerilor este una foarte și foarte simplă. Potrivit lui, partidele mari care s-au aflat la guvernare, întotdeauna au încercat să schimbe sistemul de vot, fie că este vorba despre Partidul Liberal Democrat, care a propus anterior sistemul mixt, fie că este vorba despre Partidul Democrat sau Partidul Socialiștilor, care au venit acum cu această inițiativă. În opinia lui, acest sistem de vot este unul incorect pentru Republica Moldova și toți experții internaționali s-au abținut să dea un calificativ pozitiv acestuia. Ba dimpotrivă, au venit cu recomandarea de a nu implementa acest sistem, pentru că el ar favoriza partidele mari și cu bani și ar defavoriza grupurile mici, care s-ar afla în imposibilitatea de a accede în Parlament. Mai mult decât atât, spune candidatul, în doctrina de specialitate acest sistem se numește „sistemul voturilor pierdute”, pentru că într-o circumscripție se poate câștiga cu 10-15% și respectiv reprezentativitatea și legitimitatea unui deputat va fi mică.

„Democrația din Republica Moldova va avea de suferit în urma acestui sistem de vot. Miza este ca la putere să rămână Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor, implicit Partidul „Șor”, care dispune de surse financiare, practic nelimitate și care se laudă că poate face din Republica Moldova un rai. Miza mai este ca partidele mici pro-europene, partidele de nișă – cele pro-europene, cele unioniste – cele care se orientează pe un anumit segment de populație, să nu acceadă în Parlament. Miza este și ca prin intermediul pulverizării votului, prin implicarea pe circumscripții a mai multor candidați pro-europeni, să se împartă votul și să se divizeze electoratul. Respectiv, să se piardă șansele de accedere în Parlament. Noi știm că Republica Moldova este un câmp de muncă a celor două curente, unul pro-rus și altul de orientare pro-vestică, pro-românească, pro-europeană. Șansele sunt 50 la 50”, a mai spus concurentul.

La dezbaterile de marți, 5 februarie, a fost invitat și reprezentantul concurentului electoral nr.13 care este Partidul Politic „Patria”, dar care nu a dat curs invitației.

La dezbaterile electorale desfășurate de Agenția IPN participanții au fost invitați în conformitate cu ordinea înregistrării la Comisia Electorală Centrală pe circumscripția națională. Pe 30 ianuarie, au avut loc dezbateri cu participarea reprezentanților Blocului Electoral ACUM, ai Partidului Comuniștilor și ai Partidului Socialiștilor. Pe 31 ianuarie, au avut loc dezbateri la care au participat reprezentanții Partidului Politic „Șor”, ai Partidului Mișcarea Antimafie, ai Partidului Politic „Partidul Nostru” și ai Partidului Național Liberal. Pe 4 februarie au avut loc dezbateri cu participarea reprezentanților Partidului Politic „Voința Poporului”, Partidului Politic „Democrația Acasă” și ai Mișcării Profesioniștilor „Speranța-Надежда”.

Din 15 concurenți înregistrați nu au acceptat invitația la dezbateri trei: Partidul Democrat din Moldova, concurentul cu nr.1, Partidul Regiunilor din Moldova, concurentul cu nr. 10 și Partidul Politic Patria, concurentul cu nr.13.

Seria de dezbateri „Alegeri 2019: Vă rog să mă alegeți deputat pentru că...”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

  • anatolie prohnitchi despre alegeri.mp3
  •     0
  • vlad biletchi despre alegeri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.