Puţin peste o treime dintre moldoveni sunt angajaţi oficial în câmpul muncii

Pe parcursul anului trecut Moldova a mai pierdut 42 de mii de locuri de muncă, rata de ocupare ajungând la 38,5%, se menţionează întru-un studiu privind piaţa forţei de muncă, inserat în publicaţia Realitatea economică nr. 19, lansată, vineri, de Centrul analitic independent Expert-Grup, transmite Info-Prim Neo. Autoarea studiului, Ana Popa, explică acest fapt nu doar prin consecinţele crizei financiare mondiale, ci şi ca pe o particularitate a economiei Republicii Moldova în ultimul deceniu. „Oamenii pleacă din sectorul agricol, care nu le poate asigura venituri în măsură şă-şi întreţină familiile. În activităţile noi apărute în ultimul timp angajarea s-a stabilizat şi doar în administraţia publică numărul persoanelor angajate s-a majorat puţin, în special în domeniile sănătate şi asistenţă socială, probabil pe baza recrutării asistenţilor social”, a menţionat Ana Popa. Experta s-a referit şi la schimbările structurale importante produse în ocuparea forţei de muncă. În sectoarele non-agricole s-a micşorat numărul de angajaţi peste vârsta de pensionare şi cu profil educaţional scăzut. Companiile au preferat să-şi optimizeze costurile prin reducerea personalului auxiliar. A crescut numărul angajaţilor cu vârsta de 25-34 de ani, în timp ce numărul celor mai în vârstă a scăzut. Se observă angajarea în muncă preponderent a persoanelor cu studii superioare şi medii de specialitate- Rata şomajului a crescut permanent pe parcursul ultimilor trei ani, atingând 7,4% la sfârşitul anului 2010. Cel mai înalt nivel de şomaj s-a înregistrat în categoria de vârstă 15-24 ani, ceea ce reflectă barierele în calea intrării tinerilor absolvenţi pe piaţa muncii. Şomajul creşte nu doar în mediul rural, dar şi în cel urban. Ana Popa este de părere că o schimbare evidentă pe piaţa muncii o poate aduce doar atragerea investiţiilor, venirea pe piaţă a unor companii mari străine, care vor crea un număr mare de locuri de muncă şi cu salarii atractive. De aici, prioritatea numărul 1 a Guvernului de a îmbunătăţi în continuare mediul de afaceri, de a elimina barierele în calea activităţii de business.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE