Președintele rus, Vladimir Putin, declară că Republica Moldova este un partener important din regiune pentru Federația Rusă, însă, spre regret, în ultima perioadă relațiile bilaterale nu au evoluat în cel mai bun mod. Acest lucru îl confirmă și volumul comerțului bilateral, care în ultimii ani s-a redus practic în jumătate. Declarațiile au fost făcute în debutul întrevederii cu președintele moldovean, Igor Dodon, aflat într-o vizită la Moscova, transmite IPN cu referire la pagina oficială a administrației prezidențiale de la Kremlin.
„Eu contez foarte mult că prima dumneavoastră vizită în Federația Rusă, aceasta este prima vizită în străinătate în calitate de președinte, va fi un impuls pentru dezvoltarea relațiilor dintre statele noaste, pe toate direcțiile”, a declarat Vladimir Putin.
Igor Dodon a declarat că este sigur că începe o nouă perioadă în relațiile bilaterale. „Anul trecut, poporul moldovenesc a votat pentru președinte și pentru programul președintelui. Majoritatea cetățenilor a votat pentru păstrarea statalității, pentru neutralitate, pentru parteneriatul strategic cu Federația Rusă, pentru soluționarea conflictului transnistrean, pentru păstrarea valorilor tradiționale ortodoxe. Și noi sperăm foarte mult, și poporul moldovenesc speră, că din 2017 vom începe o etapă nouă și vom putea restabili parteneriatul strategic în domeniile cheie”, a notat Igor Dodon.
Dodon a mai menționat că aceasta este prima vizită oficială în Rusia, din 2008, a unui președinte al Republicii Moldova. Din aceste considerente, majoritatea cetățenilor cu mare speranță așteaptă soluționarea problemelor care s-au acumulat.