Puterea executivă a stabilit mecanisme de protecţie împotriva aşa-numitor „revoluţii de culoare”. Interviu cu Vladimir Antiufeev, ministrul transnistrean al securităţii de stat
[- Cum credeţi că vor evolua relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol după alegerile parlamentare din R. Moldova?]
- Comuniştii din Moldova, care au fost la putere în ultimii 8 ani, au făcut totul pentru a înrobi poporul din Transnistria. Şi comuniştii, şi unioniştii, urmăresc acelaşi scop: să reducă la zero prezenţa Federaţiei Ruse în direcţia sud-vestică, unde este şi Republica Moldovenească Nistreană.
Pentru noi calea spre libertate şi independenţă este una lungă şi dificilă, dar aceasta poate fi atinsă. E nevoie de consolidarea tuturor forţele sociale. Şi, indiferent cât de mic este teritoriul Transnistriei, ea nu poate fi învinsă, dacă vor fi trasate clar obiectivele şi va fi păstrată unitatea internă a republicii.
[- Conducerea de la Tiraspol este în măsură să prevină proteste de genul celor care au avut loc la Chişinău la începutul lunii aprilie?]
- Criza economică mondială, care afectează şi economia ţării noastre, desigur, se reflectă negativ asupra nivelului de trai al cetăţenilor. Elemente de protest în societate sunt previzibile. Totuşi, RMN a fost fondată cu voinţa poporului, puterea executivă a stabilit mecanisme de protecţie împotriva aşa-numitor „revoluţii de culoare”. Şi anume – dialogul continuu cu oamenii. De asemenea, organele securităţii de stat ţin sub control toate încercările de provoca fenomene negative în republică.
[- Dar, ce părere aveţi despre iniţiativa de modificare a constituţiei, comentată diferit în mediul politic?*]
- Ca şi militar, susţin doar poziţia preşedintelui. După cum se ştie, acesta a respins amendamentele propuse de către deputaţi.
*NOTĂ Info-Prim Neo: Proiectul prin care se propun amendamente la constituţia autoproclamatei republici a fost votat în primă lectură la 15 aprilie. Amendamentele propuse interzic preşedintelui, miniştrilor şi altor conducători ai organelor executive să ocupe pe durata mandatului alt post remunerat, să practice activitatea de antreprenoriat, ori să facă parte din partide sau organizaţii obşteşti. De asemenea, se propune lichidarea funcţiei de vicepreşedinte al republicii şi aplicarea censului de sedentarism pentru candidaţii la funcţia de deputat în Sovietul Suprem – 5 ani, sovietele raionale şi orăşenesti – 3 ani. „În republică trebuie să fie păstrată verticala strictă a puterii. Noi nu trebuie să schimbăm forma de guvernământ”, a comentat iniţiativa liderul transnistrean Igor Smirnov.