Purtătorul de cuvânt al Guvernului: 9 mai nu trebuie să fie un element de divizare, ci de unitate

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, spune că pe data de 9 mai în Moldova sunt comemorați eroii căzuți în al Doilea Război Mondial și, desigur, este sărbătorită Ziua Victoriei asupra nazismului și fascismului, și pacea care a cuprins Europa după această victorie istorică, pacea care a stat la baza întemeierii unei Europe unite și unei Europe prospere. 9 mai nu trebuie să fie un element de divizare, ci de unitate, transmite IPN.

„Venim și cu un avertisment de interes public. În următoarele zile ne putem aștepta la lecții de istorii din partea Federației Ruse, stat care, aduc aici aminte, a readus războiul pe continentul european și promovează simboluri străine asociate zilei de 9 mai, ca panglica bicoloră care nu are nimic în comun cu victoria asupra nazismului și fascismului. Și lucru ăsta este bine cunoscut de către istorici. Prin urmare, lecțiilor de istorie nesolicitate – le spunem nu, mulțumesc”, a declarat Daniel Vodă într-o conferință de presă.

Pe data de 9 mai va fi celebrată pacea și unitatea pe întreg continentul european, lucru care este extrem de important pentru coeziunea națională aici, în Republica Moldova. Daniel Vodă a spus că societatea trebuie să se unească în jurul simbolurilor naționale, celor care corespund intereselor Republicii Moldova.

Pe 9 mai, Guvernul va avea pavilionul său în Piața Marii Adunări Naționale, alături de cele ale statelor membre ale Uniunii Europene. Activitățile vor începe  la ora 12.00. Vizitatorii vor putea discuta cu membrii cabinetului de miniștri.

„Persoanele interesate se vor putea înregistra la o excursie în Casa Guvernului. Deci, executivul își va deschide larg ușile, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari care vor dori să vadă unde se iau decizii care au impact asupra cetățenilor. Excursia va include și vizita muzeului instituției, sala de ședințe a executivului, sala media și alte spații. Promitem un program foarte interesant. De asemenea, copiii vor participa la vânătoarea de comori, iar fiecare participant al cursei va primi un cadou simbolic din partea executivului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În grădina din spatele Guvernului, vizitatorii vor putea urmări diverse expoziții tematice prezentate de instituțiile statului.

De asemenea, în PMAN, 18 dintre statele membre ale Uniunii Europene și 30 de proiecte finanțate de UE în Republica Moldova vor oferi vizitatorilor informații despre activitățile derulate și beneficiarii concreți sau potențiali ai asistenței oferite. Seara publicul este așteptat la un concert susținut de Cristofor Aldea-Teodorovici & Orchestra, The Urs, Lupii lui Calancea, ansamblul „Hecenii” și Kalush Orchestra din Ucraina – câștigătorii Eurovision 2022 și alții.

În Republica Moldova pe 9 mai este zi de sărbătoare nelucrătoare. În această zi este marcată Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența Patriei, dar și Ziua Europei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.