Punctajul acordat participanţilor programului „Prima Casă” a fost recalculat
Primăria Chişinău anunţă că a încheiat procesul de recalculare a punctajului participanţilor în programul municipal „Prima Casă”, la solicitarea persoanelor care nu au fost de acord cu calculele efectuate de preturile de sector, transmite Info-Prim Neo.
Şefa Direcţiei finanţe, Veronica Herţa, a menţionat că cest punctaj este determinant în procesul de repartizare a apartamentelor şi că este calculat în baza unor criterii stabilite de program printre care posibilitatea solicitantului de achitare a creditului bancar, venitul lunar pe care îl are solicitantul, dar şi altele. Cele mai multe nemulţumiri au parvenit din partea solicitanţilor de apartamente care au depus dosarele la preturile din sectoarele Ciocana şi Botanica.
„Nu greşeşte doar cel care nu lucrează. Nu a fost o greşeală intenţionată, iar faptul că au apărut probleme la calcularea punctajului nu este o piedică pentru persoanele selectate de a aplica şi la alte componente ale programului decât pentru apartamentele din strada Ghioceilor” , a spus Veronica Herţa.
În cadrul Programului municipal „Prima Casă” cetăţenii pot opta pentru mai multe variante. Îşi pot procura un apartament în blocul locativ din strada Ghioceilor, care va fi dat în exploatare în trimestrul IV al anului viitor, sau pot depune dosarele pentru un apartament de tip mansardă. O altă opţiune sunt apartamentele pe piaţa secundară în cazul prezentării unui precontract.
Eligibile pentru program sunt persoane fizice care nu au o locuinţă ori dispun de suprafeţe de locuit mai mici decât norma sanitară de 12 metri pătraţi pentru o persoană. Solicitanţii trebuie să aibă domiciliul sau să lucreze în municipiul Chişinău, iar venitul lunar oficial să le permite achitarea în rate a apartamentului. Dosarele de înscriere se depun la Preturile de sector.
Până acum 389 de dosare au fost selectate, iar alte 62 sunt în proces de examinare. Creditele în cadrul programului sunt eliberate pentru o perioadă de la 10 până la 30 de ani, cu o rată a dobânzii de 9 % anual. Până la întoarcerea împrumutului apartamentele construite vor fi lăsate în gaj băncii creditoare.