Panourile publicitare de pe drumul care leagă aeroportul de capitală urmează să fie demontate până pe 1 iunie curent. Termenul a fost anunţat luni, 17 aprilie, la Primărie, transmite Info-Prim Neo. Primarul Dorin Chirtoacă a declarat că la prima etapă vor fi scoase panourile amplasate neregulamentar până la Porţile Oraşului. Viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, a declarat că unii agenţi economici nu sunt de acord cu această decizie şi încearcă să găsească diferite căi pentru a evita demontarea publicităţii. Autorităţile sunt însă hotărâte şi dau asigurări că vor identifica instrumentele legale pentru a demonta panourile amplasate neregulamentar. Dacă agenţii economici nu se vor conforma deciziei, panourile vor fi scoase forţat. Cheltuielile de demontare tot pe seama agenţilor economici vor fi puse. Dacă nu le vor acoperi benevol, vor fi acţionaţi în instanţa de judecată. În iulie 2011, Parlamentul a adoptat modificări la Legea drumurilor, care interzice instalarea panourilor publicitare la o distanţă mai mică de 6 metri de la carosabil, precum şi în zona nodurilor rutiere, în limita benzilor de separare, a podurilor, estacadelor, viaductelor şi barierelor rutiere. În afara localităţilor publicitatea nu poate fi amplasată la o distanţă mai mică de 150 de metri de la indicatoarele rutiere.