Deşi a fost interzisă, publicitatea la alcool nu a dispărut de pe străzile capitalei şi poate fi găsită chiar pe bulevardul central Ştefan cel Mare. Solicitat de Info-Prim Neo, Gheorghe Tofan, şeful secţiei reclame din cadrul Direcţiei arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, a declarat că municipalitatea nu oferă autorizaţie de plasare a panourilor publicitare ce conţin imagini cu alcool şi ţigări. „În cazul în care parvine informaţia despre publicitatea plasată ilegal, ne adresăm la poliţie, ca poliţia să întocmească actele de rigoare, să amendeze contravenienţii şi să impună agenţii economici să demonteze panourile”, a mai spus funcţionarul. Purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie din Chişinău, Adrian Jovmir, a precizat că amenda în aceste cazuri oscilează între 20 la 300 de unităţi convenţionale (o unitate convenţională este egală cu 20 de lei). În anul 2011, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei a emis o prescripţie, potrivit căreia publicitatea la alcool de pe panourile stradale trebuia să fie retrasă, deoarece este în contradicţie cu politica socială a statului. Publicitatea la alcool este permisă doar pe locul de producere sau comercializare a băuturilor alcoolice, de exemplu pe faţadele fabricilor sau a magazinelor.