PSRM va participa la crearea majorității în Adunarea Populară a Găgăuziei

Candidații Partidului Socialiștilor au învins în nouă circumscripții la alegerile din UTA Găgăuzia. În Adunarea Populară a Găgăuziei au acces și câțiva candidați independenți pe care PSRM i-a susținut la alegeri. Următoarea etapă va consta în participarea partidului la formarea majorității în Adunarea Populară a Găgăuziei, precizează un comunicat de pre al formațiunii, citat de IPN.

PSRM a pledat întotdeauna și pledează pentru o reprezentativitate demnă a găgăuzilor în autoritățile naționale. Reprezentanții Autonomiei Găgăuze au făcut parte din componența tuturor fracțiunilor parlamentare ale PSRM, și astăzi, fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este singura în componența căreia se regăsesc trei găgăuzi, se mai spune în comunicatul emis de partid.

Adunarea Populară a Găgăuziei are 35 de deputați, aleși câte unul în fiecare din cele 35 de circumscripții electorale constituite în regiune. La scrutinul ordinar, din 19 septembrie, au fost aleși 18 deputați. În 11 circumscripții, unde niciunul dintre candidați nu a acumulat cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri, pe 3 octombrie s-a organizat al doilea tur al de scrutin. În aceeași zi, s-au organizat alegeri noi în șase circumscripții, unde pe 19 septembrie alegerile nu au fost declarate valabile, din cauza numărului mic de votanți.

După închiderea secțiilor, la ora 21.00, CEC din regiune a raportat că la scrutin au participat 24 789 de cetățeni, ceea ce constituie 37% din numărul alegătorilor incluși în liste. Cea mai mare rată de participare s-a înregistrat în circumscripția Bugeac, unde a învins Vladimir Cîssa, iar cea mai joasă ­ – în circumscripția Baurci, unde Grigori Cadân a fost declarat câștigător.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.