PSRM, PD, PAS și Platforma DA, pe lungimi de undă diferite în privința unui guvern de tranziție

Deputații PSRM, PD, PAS și cei ai Platformei DA au viziuni diferite când este vorba despre depășirea actualului blocaj politic. Potrivit PSRM, în condițiile crizei economice și pandemice este imperativ necesară învestirea unui Guvern plenipotențiar responsabil și profesionist. Democrații spun că militează pentru organizarea anticipatelor, dar în strictă conformitate cu Constituția și cu decizia recentă a Curții Constituționale. Platforma DA spune că pentru soluționarea crizei este nevoie de dialog între forțele proeuropene, iar deputații PAS spun că, deși este un proces mai îndelungat, schimbarea actualei legislaturi va duce la soluționarea crizei în care se află Republica Moldova, notează IPN.

Deși anterior anunțau că-și doresc alegeri anticipate, acum socialiștii spun că acest lucru nu ar trebui să se întâmple cu orice preț. Potrivit deputaților PSRM, un Guvern anticriză va avea menirea de a gestiona criza economică și pandemică și, ulterior, de a pregăti un eventual scrutin parlamentar anticipat.

„Noi considerăm că în actuala criză pandemică, economică, secetă, haos total în toate instituțiile statului, într-o perioadă cu deficit bugetar și restanțe salariale, e nevoie de coagulat un efort politic prin negocieri pentru a forma un guvern de tranziție, anticriză, care va stabiliza situația”, a declarat deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.

Categorici în privința organizării alegerilor anticipate sunt deputații PAS. Potrivit lor, organizarea unui scrutin liber și democratic va asigura schimbarea clasei politice din Republica Moldova.

„PAS consideră că schimbarea trebuie dusă până la capăt prin dizolvarea acestui parlament, pentru ca după anticipate să avem un Parlament cu adevărat reprezentativ și apoi să pornim mână în mână Parlament, Președinție și Guvern pentru a scoate țara din mizerie și sărăcie”, a declarat deputatul PAS, Oazu Nantoi.

Democrații spun că obligatorie pentru toți este decizia Curții Constituționale și, în conformitate cu prevederile ei, președintele ar trebui să înceapă consultările cu fracțiunile parlamentare.

„Alegerile anticipate trebuie să aibă loc în strictă conformitate cu prevederile Constituției și nu înainte de a clarifica cum și de către cine vor fi pregătite aceste alegeri”, a declarat deputatul PDM, Monica Babuc.

Platforma DA spune că
depășirea crizelor prin care trece Republica Moldova poate fi soluționată doar dacă partidele proeuropene vor dialoga și vor avea poziții consolidate pentru a se putea impune.

Prin înaintarea candidatului Platformei DA, noi de fapt am spus partidelor „Opriți-vă! Uitați-vă încotro mergem!” Noi avem oameni care citesc legea, extrem de instruiți care înțeleg că dacă continuăm în direcția pe care am apucat-o, așa cum înțeleg oamenii care citesc Constituția, n-o să avem nici guvern funcțional, nici alegeri anticipate. Scopul înaintării lui Andrei Năstase a fost inițierea discuțiilor cu partidele politice proeuropene pentru a impune o soluție consolidată, oricare ar fi aceasta, celeilalte părți”, a declarat deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău.

Președintele Maia Sandu a anunțat că nu intenționează organizarea consultărilor cu fracțiunile parlamentare și că va avea discuții cu reprezentanții socialității civile privind modalitățile depășire a crizei politice. Șeful statului a anunțat că așteaptă data de 23 martie, atunci când se împlinesc 3 luni de la demisia Guvernului Chicu. Potrivit Maiei Sandu, incapacitatea învestirii unui Guvern timp de 3 luni ar putea servi drept temei de dizolvare a Parlamentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.