Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor au semnat actele pentru crearea unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, transmite IPN.
„Consiliul Republican al PSRM a decis asupra necesității semnării Acordului de creare a Blocului Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor, ca împreună să învingem la alegeri și să asigurăm conducerea responsabilă a țări, să le oferim cetățenilor ordine și bunăstare”, a anunțat liderul socialiștilor, Igor Dodon, miercuri, 12 mai.
Decizia a fost luată la ședința Consiliului Republican al PSRM, „în cadrul căreia a fost analizată strategia socialiștilor în alegerile parlamentare anticipate și au fost luate câteva decizii importante”. Igor Dodon precizează că în cadrul ședinței a fost accentuat faptul că „suveranitatea Republicii Moldova este în pericol, iar interesele poporului moldovenesc sunt subordonate intereselor altor țări, inclusiv planurilor de transformare a teritoriului țării noastre în câmp de manevre militare”.
„Factorii străini, cu ajutorul instrumentelor lor politice de la Chișinău, vor să impună cetățenilor un set de pseudo-valori, anti-familie, anti-creștine, improprii națiunii noastre. De asemenea, se urmărește lichidarea identității moldovenești, inclusiv prin interzicerea limbii moldovenești. Se urmărește transformarea țării noastre într-o colonie, care să devină o sursă de forță de muncă ieftină, pământ ieftin vândut străinilor etc.”, menționează Igor Dodon.
Potrivit liderului socialist, în acest context, membrii Consiliului Republican au căzut de acord privind „necesitatea unificării forțelor politice patriotice capabile să învingă în alegeri și să asigure o guvernare profesionistă, responsabilă, cu experiență, în interesul cetățenilor țării și nu în folosul altor forțe străine”. „Astfel, au fost salutate acțiunile conducerii PSRM în vederea creării unui bloc electoral cu alte partide stataliste, în special cu PCRM”.
„Ca urmare, în această după amiază, împreună cu președintele PCRM, Vladimir Voronin, am semnat documentul oficial de creare a Blocului Electoral al PSRM și PCRM”, a mai scris Igor Dodon pe rețelele de socializare.